Aleșii locali liberali în vizită de lucru la Bruxelles! O delegație, a aleșilor locali PNL condusă de senatorul Marcel Vela, a făcut o vizită de lucru la Bruxelles la invitația europarlamentarului Rareș Bogdan, susținută de către PE.
Banatul de Munte a fost astfel reprezentat de echipa liberală în inima Europei, la cel mai înalt nivel.
Cu ocazia vizitei la Parlamentul European, președintele PNL Caraș-Severin și echipa sa au transmis deputaților europeni doleanțele bănățenilor, mulțumind grupului parlamentar al Partidului Popular European (PPE), din care face parte și PNL, pentru susținerea proiectelor destinate dezvoltării Banatului de Munte, o zonă reprezentativă pentru Uniunea Europeană, cât și despre importanța intrării României în spațiul Schengen.
Totodată, s-au purtat discuții pe baza implementării proiectelor europene actuale și a atragerii de noi finanțări în viitor, ca unică soluție de modernizare a României și Caraș-Severinului.