Alegeri Parlamentare în siguranță, în Caraș-Severin

Alegeri Parlamentare în siguranță, în Caraș-Severin

Structurile teritoriale din cadrul M.A.I. angrenate în organizarea și desfășurarea alegerilor pentru Senat și Camera Deputaților din 6 decembrie au luat toate măsurile, potrivit competențelor, pentru asigurarea unui climat de liniște și siguranță publică.

Peste 1.000 de polițiști, jandarmi, polițiști de frontieră, pompieri și lucrători de la alte structuri execută activități specifice de menținere a ordinii și siguranței publice, pentru buna desfășurare a procesului electoral.
Obiectivele efectivelor MAI în cadrul acestor misiuni sunt paza secţiilor de votare, paza transporturilor, materialelor și a dosarelor cu rezultatele votării, menținerea ordinii și siguranței publice, prevenirea oricăror evenimente negative, prevenirea și combaterea răspândirii COVID-19, precum și aplicarea cu fermitate, corectitudine şi echidistanţă a prevederilor legale atunci când se constată încălcări ale legii. 180 de polițiști și polițiști locali se vor afla în stradă pentru a asigura măsuri de ordine şi siguranță publică, în vederea prevenirii oricăror fapte antisociale, precum și pentru alte misiuni, inclusiv paza urnei speciale, în ziua desfășurării procesului electoral.


Dintre cele 365 de secţii de votare constituite la nivelul judetului Caraș-Severin, polițiștii vor asigura măsuri de pază și protecție la 130 de secții, jandarmii la 88 de secții de votare, polițiștii de frontieră la 63 de secții de votare, 77 de secții de votare vor fi asigurate cu pompieri și 7 cu personal de la alte structuri. Alți 132 de polițiști, jandarmi și polițiști de frontieră execută misiuni de protecție a celor 77 de locații inițiale în care se depozitează buletinele de vot și celelalte materiale necesare votării. Pentru soluționarea solicitărilor și semnalărilor cu privire la evenimentele produse în ziua alegerilor vor acționa conform competențelor un număr de 112 polițiști constituiți în echipe operative.


Orice sesizare va fi tratată cu celeritate, iar efectivele MAI vor manifesta toleranță zero în cazurile de încălcare a legii indiferent de opțiunile politice ale persoanelor implicate. Sunt constituite rezerve de intervenție și echipe de specialiști, în total 157 lucrători MAI, formate din polițiști, jandarmi, polițiști de frontieră și pompieri, care vor fi în permanență pregătite să acționeze, dacă situația operativă o va impune. Vă reamintim că în conformitate cu Decizia BEC nr. 95 din 29 noiembrie 2020, se interzice utilizarea în cabina de vot a aparatelor de fotografiere, înregistrare sau preluare imagini, precum și comercializarea și/sau consumul de alcool în zona de protecție a secției de votare, respectiv în afara localului de vot, în sediul secției de votare, în curtea acestuia, în intrările în curte, în jurul sediului secției de votare, precum și pe străzi și în piețe publice până la o distanță de 50 metri.


Cei care nu respectă prevederile acestei decizii pot fi sancționați cu amenzi cuprinse între 4.500 lei și 10.000 lei Vă reamintim de asemenea, că pentru ziua votului au fost dispuse de către autoritățile competente o serie de măsuri speciale de protecție în contextul pandemiei de COVID – 19! Conform regulilor de protecție sanitară, se vor stabili circuite separate de intrare și de ieșire în sediul secției de votare și în localul de vot, dacă spațiile destinate secțiilor de vot permit acest lucru. Accesul în localul de vot se va face eșalonat, astfel încât în sala unde se votează să nu fie prezenți, în același timp, mai mult de 5 alegători și să se respecte distanțarea de minimum 1 metru între persoane. Președintele biroului electoral al secției de votare sau locțiitorul acestuia, după caz, se va asigura că numărul total al persoanelor care sunt prezente în același timp în localul de vot, exceptând alegătorii, nu va fi mai mare de 15. Alegătorii sunt obligați să își dezinfecteze mâinile la intrarea în sediul secției de votare și localul de vot, dar și la ieșire. În fiecare secție vor fi puse la dispoziție flacoane cu dezinfectant.


De asemenea, la intrarea în secție, alegătorilor li se va măsura temperatura. În cazul în care un alegător este febril sau prezintă simptome respiratorii evidente se va organiza accesul prioritizat al acestuia în localul de vot și se vor lua măsuri pentru ca acesta să petreacă cât mai puțin timp în interiorul secției. După finalizarea procedurilor de votare, alegătorul va fi condus în afara sediului secției de votare, iar cabina de vot va fi dezinfectată. Toți participanții la procesul electoral trebuie să poarte masca de protecție, astfel încât să acopere nasul și gura, pe toată perioada în care se află în sediul secției de votare și în localul de vot. În interiorul secției de vot, se va evita contactul fizic cu membrii biroului electoral și cu operatorul de calculator.


Pentru preluarea datelor de identificare în Sistemul informatic de monitorizare a prezenței la vot și de prevenire a votului ilegal, alegătorul va fi instruit cu privire la modul de poziționare a actului de identitate sau a documentului de identitate în suportul terminalului informatic. Dacă acest lucru nu este posibil, această procedură va fi realizată de operatorul de calculator, care ulterior își va dezinfecta mâinile. În vederea identificării, alegătorul își va îndepărta masca pentru scurt timp, păstrând o distanță de minimum un metru și jumătate față de operatorul de calculator.
Buletinele de vot, ștampila cu mențiunea „VOTAT“ și pixurile ce vor fi utilizate de către alegători pentru semnare în lista electorală trebuie dispuse astfel încât alegătorul să le poată prelua singur, fără a avea contact direct cu membrii biroului electoral al secției de votare. După exercitarea dreptului de vot, alegătorul își va aplica singur, la indicația și sub supravegherea membrilor biroului electoral al secției de votare, timbrul autocolant ori ștampila cu mențiunea „VOTAT”, după caz, pe actul de identitate sau pe documentul de identitate. Regulile de protecție sanitară trebuie respectate și în cazul exercitării dreptului la vot prin intermediul urnei speciale. Persoanele care nu respectă măsurile de protecție sanitară stabilite pentru ziua votului pot primi amendă cuprinsă între 500 și 2.500 lei.

Lasă un răspuns