Ajutorul de deces în 2024, cum se poate cere
Ajutorul de deces în 2024, cum se poate cere. Cei care suportă cheltuielile legate de decesul unui asigurat sau unui pensionar pot cere un ajutor financiar de la stat, care, începând din ianuarie, a crescut cu mai mult de 750 de lei. În plus, din toamnă, ajutorul de deces se va acorda și în cazul decesului unei persoane aflate în concediul pentru creșterea copilului, iar plata lui se va putea face și către firme.
Noua lege a pensiilor (Legea 360/2023), care, de principiu, se aplică de la 1 septembrie 2024, stabilește, în primă fază, că, în cazul decesului unui asigurat sau pensionar, se acordă ajutor de deces unei singure persoane, care face dovada că a suportat cheltuielile ocazionate de deces și care poate fi, după caz, soțul supraviețuitor, copilul, părintele sau oricare persoană care face această dovadă. De altfel, astea sunt și regulile momentului, și anume cele stabilite de actuala lege a pensiilor (Legea 263/2010).
Dovada suportării cheltuielilor se poate face prin orice mijloc de probă admis de lege (de pildă, chitanțe sau bonuri fiscale).
Citește și: Indemnizația pentru creșterea copilului în 2024
Suplimentar, din toamnă, ajutorul de deces se va acorda și în cazul decesului persoanei care, în ultimele șase luni anterioare decesului, a avut calitatea de asigurat în sistemul public de pensii, indiferent de stagiul de cotizare realizat în respectiva perioadă.
Pentru 2024, valoarea ajutorului de deces s-a majorat cu 778 de lei, potrivit Legii 422/2023 a bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2024, și a ajuns la 7.567 de lei.
Totodată, ajutorul se poate cere și dacă este vorba de decesul unui membru de familie al asiguratului sau al pensionarului, care, la data decesului, nu era asigurat sau pensionar al sistemului public de pensii. În aceste cazuri, ajutorul de deces reprezintă jumătate din cuantumul acordat pentru decesul unui asigurat sau pensionar, adică, în 2024, este de 3.784 de lei.
Potrivit noii legi a pensiilor, dar, în același timp, și vechii legi, membri de familie sunt considerați:
-
soțul;
-
copiii proprii, copiii adoptați, copiii aflați în plasament familial sau cei încredințați spre creștere și educare familiei, în vârstă de până la 18 ani ori, dacă își continuă studiile, până la terminarea acestora, fără a depăși vârsta de 26 de ani, sau indiferent de vârstă, dacă și-au pierdut capacitatea de muncă înaintea vârstelor menționate;
-
părinții și bunicii oricăruia dintre soți.
O noutate adusă de Legea 360/2023 este posibilitatea ca ajutorul de deces să se acorde, din septembrie 2024, “și în cazul decesului persoanei aflate în timpul concediului pentru creșterea copilului până la împlinirea vârstei de 2 ani, iar în cazul copilului cu handicap până la 3 ani, respectiv până la 7 ani, sau al unui membru de familie al acestuia, dacă, anterior intrării în concediu, persoana în cauză era asigurată obligatoriu (…)”.
Tot din toamnă, în cazul decesului asiguratului, pensionarului sau al unui membru de familie al acestora, ajutorul de deces va putea fi achitat și către o persoană juridică, dacă aceasta face dovada că a suportat cheltuielile ocazionate de deces.
Ca și-n prezent, din septembrie 2024, acordarea ajutorului de deces se face la cerere, pe baza certificatului de deces și a documentelor justificative, și nu este condiționată de realizarea unui anumit stagiu de cotizare.
De asemenea, ajutorul de deces se achită în termen de trei zile lucrătoare de la solicitare, de către casa teritorială de pensii competentă.
De la 1 septembrie 2024, în situația persoanelor fizice care solicită ajutor de deces, plata acestuia se va putea face și prin virament bancar.
Potrivit actualei liste a actelor necesare acordării ajutorului de deces, stabilită de Casa Națională de Pensii Publice și valabilă, cel puțin, până în septembrie 2024, solicitarea ajutorului se face în baza:
-
cererii pentru acordarea ajutorului de deces;
-
certificatului de deces;
-
actului de identitate al solicitantului;
-
actelor de stare civilă ale solicitantului, din care să rezulte gradul de rudenie cu decedatul, sau, după caz, actului care atestă calitatea de tutore, curator, mandatar;
-
dovezii că solicitantul a suportat cheltuielile ocazionate de deces;
-
actului medical emis sau vizat de medicul expert al asigurărilor sociale, prin care se atestă boala care l-a făcut inapt şi data ivirii acesteia, în cazul copilului inapt în vârstă de peste 18 ani;
-
adeverinţei care să certifice că, la data decesului, membrul de familie cu vârsta cuprinsă între 18 şi 26 de ani urma o formă de învăţământ organizată potrivit legii;
-
adeverinței eliberate de angajator din care să rezulte că persoana decedată avea calitatea de asigurat la data decesului, respectiv extrasului din REVISAL, după caz.