Acțiunile de prevenire și limitare a infectării cu covid-19 a adus în week-end amenzi de 19.000 lei!
ACȚIUNI DE PREVENIRE ȘI LIMITARE A INFECTĂRII CU VIRUSUL COVID – 19, ÎN ACEST SFÂRȘIT DE SĂPTĂMÂNĂ, ÎN CARAȘ-SEVERIN
În ultimele 72 de ore, structurile teritoriale ale M.A.I. au continuat acțiunile desfășurate în sistem integrat, împreună cu celelalte instituții implicate, sub autoritatea Instituției Prefectului, în contextul prevenirii și combaterii răspândirii COVID – 19.
În total, 410 efective de poliție, jandarmerie, poliție locală, reprezentanți ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență, ai Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Caraș Severin, Direcției de Sănătate Publică și Inspectoratului Teritorial de Muncă Caraș- Severin au efectuat verificări în zonele aglomerate, centre comerciale, în piețe, în restaurante, pe terase și în trafic.
Cu această ocazie, au fost verificate 189 de societăți comerciale, persoane fizice autorizate, obiective și locații, cu privire la respectarea măsurilor și interdicțiilor impuse.
Au fost legitimate peste 2.800 de persoane și au fost verificate 259 de mijloace de transport.
Echipele de control au depistat 252 de persoane care nu au respectat măsurile de protecție individuală, acestea fiind sancționate contravențional conform Legii nr. 55 din 2020.
3 operatori economici și persoane fizice autorizate au fost sancționați contravențional pentru organizarea de activități în spațiul public/privat/ închis pentru care au fost instituite interdicții sau restricții și pentru participarea la astfel de activități.
De asemenea, au fost aplicate alte 8 sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea normelor de conviețuire socială.
În total au fost aplicate sancțiuni contravenționale în valoare de peste 19.000 de lei.
Aceste acțiuni preventive vor continua pe toată perioada stării de alertă, pentru sănătatea și siguranța cetățenilor, cărora le recomandăm să respecte în continuare măsurile de protecție sanitară și distanțare fizică, în scopul prevenirii infectării și răspândirii Sars-CoV 2.
Având în vedere Hotărârile Comitetului Județean pentru Situații de Urgență, începând de 08 octombrie, s-a instituit obligativitatea purtării măștii de protecție pentru toate persoanele prezente în proximitatea unităților de învățământ, piețe, târguri, stații de autobuz, gări, autogări și alte asemenea spații publice deschise, de pe raza întregului județ.
De asemenea, o altă măsură dispusă de Comitetul Județean pentru Situații de Urgență pentru diminuarea impactului riscului epidemiologic la nivelul județului se referă la participarea la evenimente religioase, care este permisă doar persoanelor care au domiciliul sau reședința în localitatea unde se desfășoară activitatea.
Totodată, în localitățile unde s-a înregistrat o rată de incidență a cazurilor depășită, a fost restricționat programul de funcționare al restaurantelor și cafenelelor dispuse în interiorul clădirilor, până la ora 22.00, iar operatorilor economici care efectuează activități de jocuri de noroc le este interzisă desfășurarea activității cu publicul între orele 22.00-06.00.
Vă rugăm să respectați toate măsurile dispuse de autorități!
Sănătatea și viața sunt cele mai importante! Protejați-vă pe dumneavoastră și pe cei din jur!
„Mulțumim tuturor celor care înțeleg că sănătatea este prioritară și respectă regulile generale de prevenire a răspândirii Covid -19. Suntem și rămânem la datorie pentru siguranța dumneavoastră și aplicăm legea în litera și spiritul ei”, se precizează în comunicatul Inspectoratului de Poliție Județean Caraș-Severin emis de purtătorul de cuvânt, inspector principal Alina Boeru.