Absolvenții de studii superioare vor putea preda în școli
Absolvenții de studii superioare vor putea preda în școli. Cu condiția participării la un examen în care îi sunt testate cunoștințele teoretice de pedagogie; orice absolvent al învățământului superior va putea opta pentru cariera didactică; potrivit unui proiect de lege aflat în dezbatere la Ministerul Educației; și care va aduce modificări ample actualei legislații privind educația.
Ca regulă generală stabilită de proiectul de lege aflat în dezbatere, studenții și absolvenții de învățământ superior care vor opta pentru cariera didactică vor avea obligația de a urma și finaliza cursurile unui masterat didactic cu durata de doi ani ori programele de formare psihopedagogică de nivel I, respectiv II, acreditate conform legii.
Totuși, ca excepție de la această regulă, vor putea opta pentru cariera didactică și absolvenții învățământului superior care nu au parcurs formarea inițială amintită; cu condiția susținerii și promovării unei probe suplimentare de examinare a cunoștințelor teoretice de pedagogie pentru debutul în stagiatura didactică.
De organizarea examenului pentru verificarea cunoștințelor teoretice de pedagogie se va ocupa Centrul Național pentru Formare și Dezvoltare în Cariera Didactică; la nivelul structurilor teritoriale.
Programele de formare psihopedagogică de nivel I și II vor putea fi urmate pe parcursul studiilor universitare de licență; de masterat sau în regim postuniversitar, iar în cazul absolvenților liceelor pedagogice și colegiilor universitare de institutori; condiția de formare psihopedagogică de nivel I se va considera îndeplinită.
De asemenea, absolvenților care au finalizat cu diplomă de licență/ absolvire studii universitare de lungă sau scurtă durată până în anul 2005 li se va considera îndeplinită condiția de formare psihopedagogică de nivel I și II; dacă prin foaia matricolă se poate face dovada parcurgerii disciplinelor: psihologie școlară; pedagogie, metodica predării specialității și practică pedagogică la specialitatea înscrisă pe diploma de licență ori de absolvire.