A fi sau a nu fi? Vor vota aleșii locali orăvițeni bugetul local pentru anul 2021?!
Aleșii locali orăvițeni se întâlnesc marți, începând cu ora 14.00, pentru a dezbate proiecte de hotărâri ce vizează aprobarea structurii bugetului orașului de pe Valea Carașului. Scandalul pe bugetul orăvițenilor se pare că a luat sfârșit.
După mai multe tergiversări în comisia de specialitate, proiectul de buget a primit un aviz negativ, iar dezbaterea proiectului privind bugetul local va putea intra pe ordinea de zi a ședinței ordinare de marți. Chiar dacă este negativ, avizul este unul consultativ și nu condiționează în vreun fel discutarea lui în forul deliberativ orăvițean. Rămâne de văzut care vor fi amendamentele ce vor fi făcute și, dacă va fi aprobat, care va fi forma finală. Pentru a trece proiectul de hotărâre este nevoie de majoritatea absolută a consilierilor locali, respectiv 9 voturi din cele 17.
Ordinea de zi a ședinței ordinare
– Interpelări, întrebări și petiții ale consilierilor.
1. Referat și proiect de hotărâre privind aprobarea Bugetului propriu al Consiliului Local Oravița și a Listei de Investiții pentru anul 2021.
– Raportul compartimentului de resort – Serviciul Financiar Contabil;
Inițiator: Primar – jr. Dumitru Ursu.
– Aviz consultativ de la Comisia nr. 1.
2. Referat și proiect de hotărâre privind aprobarea Bugetului Consiliului Local Oravița la activități extrabugetare pe anul 2021 .
– Raport compartiment de resort- Serviciul Financiar Contabil;
– Aviz consultativ de la Comisia nr. 1 si Comisia nr. 4;
Inițiator : Primar – jr. Dumitru Ursu.
3. Referat și proiect de hotărâre pentru aprobarea Bugetului la Creditul Intern pentru anul 2021;
– Raport compartiment de resort – Serviciul Financiar Contabil;
– Aviz consultativ de la Comisia nr. 1;
Inițiator : Primar – jr. Dumitru Ursu.
4. Referat și proiect de hotărâre privind aprobarea strategiei de achiziţii publice a Oraşului Oravița pentru anul 2021.
– Raport compartiment de resort – Compartimentul Achiziţii;
– Aviz consultativ de la Comisia nr. 1;
Inițiator : Primar – jr. Dumitru Ursu.
5. Referat și proiect de hotărâre privind aprobarea strategiei de achiziţii publice a Biroului de Gospodărie Comunală Oravița pentru anul 2021.
Raport compartiment de resort – Biroul de Gospodărie Comunală Oravița;
Inițiator : Primar – jr. Dumitru Ursu.
Rămâne de văzut dacă aleșii locali orăvițeni vor ajunge la un consens și Oravița va avea buget.
foto: wikimapia