A crescut copil sărac, dar fotbalul i-a dat totul…

A crescut copil sărac, dar fotbalul i-a dat totul. Asta pentru că a iubit fotbalul rege și a fost de o seriozitate ieșită din comun. Este istoria unei valori fotbalistice judeţene a Banatului de Munte. Este istoria lui Ioan Constantin Marcu. În prezent este antrenorul echipei de liga a IV-a CS Oţelu Roşu.

S-a născut în 21 mai 1963, la Oţelu Roşu. A început fotbalul la 12 ani la Oţelu Roşu (antrenor Ion Gozop). La 21 de ani a jucat la Victoria Bucureşti (antrenor Florin Cheran), Flacăra Moreni (1986-1990, antrenor Nelu Nunweiller III), Dinamo Bucureşti (1990-1991, antrenor Mircea Lucescu şi Gigi Mulţescu). FC Braşov (Nelu Naghi – 1991-1992 şi 1996 -1997, cu Viorel Hizo).

Hapoel Zafririm Holon (1992-1994 şi 1995 -1996). Hapoel Tel Aviv (1993-1994). Maccabi Netanya (1995 – 1996), Chindia Târgovişte (Telu Stancu, 1997 -1998). CFR Caransebeş (antrenor jucător, 1997 -1998).

Din 2005 a antrenat juniorii CS Metalul Oţelu Roşu. Din anul 2011 a preluat şi seniorii clubului cărăşean. În anul 2015 și-a creat propriul club AS Șoimii 2015 Oțelu Roșu. În prezent este antrenorul echipei de fotbal a orașului Oțelu Roșu. Are peste 300 de meciuri din prima ligă şi 114 goluri marcate.

Despre omul „Marcu”, transformat de Securitate din Marco, nu se poate vorbi decât la superlativ. Este un model pentru tinerii din timpurile noastre. Asta pentru că Ion este un om modest, cu mult bun simţ şi foarte muncitor. Vorbeşte cu modestie despre realizările lui ca jucător. Dar este foarte ferm când se greşeşte faţă de el. „Nu ştiu de unde am apărut, eu pe un site cu 195 de meciuri şi 46 de goluri, în divizia A… Eu în statistica reală a FRF, am peste 300 de meciuri. Plus că marcam mai tot timpul.”

Un alt episod interesant, a fost când a Romică Pașcu l-a păcălit la semnătură. Cică să vină „împrumutat” la FC Brașov de la Dinamo București. „Mi s-a spus că urmează să fiu împrumutat pentru un an de zile de la Dinamo la Braşov. A fost perfect. Am jucat un sezon la Brașov. Apoi am vrut să revin în Ştefan cel Mare. Când să plec, surpriză mare… Paşcu mi-a spus că nu am cum să plec. Că aparţin definitiv Braşovului. Nervos, am plecat direct la Federaţie. Am verificat! La București am văzut că deşi semnasem pentru un împrumut, în acte eram transferat definitiv. 

Numai înțelegeam nimic. Mai târziu mi-am dat seama ce am pățit!

Când am semnat împrumutul, sub prima foaie era pus un indigo albastru, culoarea pixului. Dedesubt se afla contractul care stipula cedarea mea definitivă. Dar a fost tot răul spre bine.. Asta m-a ambiționat să nu mai lucrez cu Pașcu și să ajung în Israel”…

De vorbă cu omul Marcu Ioan  Constantin

Rep.: Shalom, Shalom, dragă Ioane…

I.M.: Shalom leha… (râde). Asta pentru că am şase ani jucaţi în Israel, nu-i așa?!

Rep.: Da. Cum ai ajuns tu, un copil sărac din Oţelu Roşu la Dinamo?!

I.M.: Pe 17 noiembrie 1984, Dinamo juca un meci în campionat la Jiul Petroşani. Trebuia să ajungă repede la Bucureşti. Naţionala lui Lucescu avea meci. Au rămas însă înzăpeziţi. Au încercat să plece, cu avionul din Caransebeş. Cursă aveau abia miercuri, în cursul săptămânii.

Pârvu Lazăr, fost sportiv la Dinamo şi antrenor la Oţelu Roşu, a aranjat cu Cornel Dinu, pe 20 noiembrie, să facă un amical la Oţelu Roşu. Era într-o marţi. Au fost 6.000 de oameni la meci. A fost nenorocire. Stăteau oameni şi prin copaci! Ne-au bătut 6-0, dar eu şi Enea, Dumnezeu să-l odihnească, am făcut un meci extraordinar.

După meci, Dinu a întrebat ce probleme ar fi cu „zecarul”, adică eu. Pârvu, om versat, i-a tăiat-o scurt! Că mă vrea şi Reşiţa, UTA şi Timişoara. Și oricum nu mă lasă mama să plec din Oțelu-Roșu. Am mers la masa comună la Poiana Mărului. Luni trebuia să mă duc singur la Bucureşti! Numai că în ziua de vineri, ne-am trezit cu Securitatea de la Bucureşti la poarta casei!

Verificat de Securitate chiar în curtea casei

Era practic verificarea! Un locotenent major Şişu şi Ştefan Feodot, antrenorul secund de la Victoria! Vecinii erau toți speriaţi.. Noi eram o familie amărâtă. Eram săraci lipiţi pământului. Pica gardul pe noi, ce mai… Au intrat cei doi în curte şi ne-au chemat afară din casă. Mama m-a luat direct, din prima… Mi-a tras două palme scurt… „Te omor, ce ai făcut!?”. Era femeie văduvă, cu doi copii în casă de crescut în casă… Ăia au luat-o cu binișorul… „Staţi, tovarăşa, că-i de bine. Vrem să luăm copilul la Bucureşti. Îi de viitor. Sunteţi de acord?!”

Rep.: Mama, tot mamă… Dar asta cu „sunteţi de acord?!” a fost tare de tot… De parcă, puteai să te „încorzi” la ei. Mai ales în situația ta de atunci…      

 I.M.: Stai ușor, că tot mama a avut ultimul cuvânt… L-a luat în primire pe Șisu, că era în uniformă… „Auzi domnule dragă, cât poate fi de bine când îți intră Miliția nechemată în casă?!”… Mama nu era cu „tovarășe”.. Femeie simplă de la țară, cu frica lui Dumnezeu… S-au făcut oamenii că nu o aud. Nea Feodot i-a spus că îmi vor doar binele. Au convins-o numai după ce i-a pus să jure că o să aibă grijă de mine. „Abia acum, vorbim domnii mei de binele copilului”, a încheiat mama „negocierile”.

Rep.: Ai ajuns şi la Bucureşti…

I.M.: Da. Luni dimineaţă, m-am dus acolo. Din gară, doi elevi m-au dus direct la Poliţia Capitalei. Acolo m-au dus la colonelul Marin Bărbulescu. Pe atunci se purta părul mare. M-am prezentat, cum m-au pregătit cei doi în maşină. Colonelul m-a luat tare din prima… Îmi zice: „Băi, vezi că ai venit aici să joci fotbal. Dinu mi-a spus că eşti viitoarea aripă a naţionalei.” Eu eram un copil venit din divizia C, când am auzit ce mi-a spus, m-am „tăiat”…

Rep.: Bărbulescu te-a luat „tare”. Să te „călească” psihologic…

I.M.: Nu a avut treaba mea. Pe ăla de lângă el, l-a făcut terci… L-a întrebat ce grad să-mi dea pe loc. Ăla nu a avut de lucru. L-a întrebat dacă sergent major îi bun?! Zice, „Sunteţi proşti… Vine la Dinamo. O să-l faceţi plutonier adjutant.”

După aia m-a luat în balon și pe mine… Mi-a spus că dacă aveam liceul terminat, mă făcea direct ofiţer. Așa trebuie să aștept! M-a trimis jos la poză. Să vezi minune… Nu intra cascheta pe cap din cauza părului lung. Un cuvânt nu mi-a spus că am părul mare… Se vedea că nu-i convine… Mi-a dat și o lecție de viață atunci… Nu eram încă militar… I-a trimis pe vreo doi să mă ungă pe păr cu ulei de floarea soarelui… M-am mirat… A intrat însă cascheta pe cap ca turnată!!!

M-a chemat înapoi pe 3 ianuarie. Am mers în cantonament la Poiana Braşov. Dinu mi-a spus că echipa este valoroasă și mai bine mă dă la Victoria împrumut pe şase luni. A spus că mă aduce înapoi, numai dacă merit. La Victoria, am fost pe post cu Aelenei. Am jucat şi bine.

Rep.: Stai un pic! Nu Dinu l-a „terminat” pe Aelenei, rupându-i piciorul?!

I.M.: Nici vorbă… Bârfe aiurea. Aelenei s-a accidentat la Bacău. Bun… Am promovat cu Victoria… După aia m-au trimis dus la Moreni. Am jucat trei ani. Am ajuns şi ofiţer (râde). Locotenent şi după ce am jucat în Cupa UEFA, m-au avansat la locotenent major. M-a sunat nea Mircea Lucescu. M-a vrut la Dinamo. Mi-a dat bani la semnătură. 1.250.000 lire italiene, cam 1500 de dolari venea. Când terminam cu Moreni, trebuia să vin la Dinamo. S-a schimbat însă antrenorul… Nea Mircea se pregătea să plece la Bari…

Rep.: Păi în 1989, nu aveai voie cu valută… Era faptă penală…

I.M.: Eeeee.. Așa este.. Dar noi aveam voie. Să nu te prindă, era important. Ne întreba cineva pe noi, de valută?!

Rep.: Cine ţi-a schimbat numele din „Marco” în „Marcu”?!

I.M.: Cornel Dinu. Am dat gol într-un amical cu Chindia Târgovişte. Am apărut în ziar cu numele meu de familie Marco! Postelnicu a dat imediat telefon, nervos… Că ce jucător cu nume străin au adus ei la echipă peste capul lui! Să-mi schimbe imediat numele! Dinu m-a trimis acasă… să-l facem pe „o” în „u”. Mama, nu şi nu… Că nu-i bine să fac asta, ca orice părinte. A venit și Dinu. Mi-a spus că aşa nu mă poate duce în Grecia, dar mă poate ajuta.

M–a trimis la Victoria. În cinci zile, mi-au pus ăia  în mână buletin și certificat de naştere cu Marcu Ioan Constantin. Ăia nu au mai întrebat pe nimeni dacă este de acord… Nu au stat la discuții… (râde din nou!)… Era haios totul… Eu eram la Dinamo și mă chema Marcu. Fratele meu bun Vasi, juca pe numele real, de Marco…

Rep.: A fost o fază haioasă… După promovarea Victoriei București, când ai cerut primă o…

I.M.: Casă… Generalul Nuţă, ăla care l-au împuşcat în elicopter, era colonel. Ne-a adunat pe toţi să ne întrebe pe fiecare ce vrem. Ăia din faţa mea vroiau: televizor color, video, angajarea soţiei, aprobare de maşină. Unul a cerut şi grad. Când mi-a ajuns rândul, am cerut o casă!

Nuţă când aude, a strigat în gura mare: „Auziţi, ce vrea ăsta… o casă?!”. Toţi au pufnit în râs. Am crezut că am plusat.. ”Vă rog, tovărașul colonel, este bună și o garsonieră…”. Atunci chiar a luat foc… M-a întrebat unde am stat eu până acum… I-am spus că în garnizoană, cu familia.. Nu vedeam vreo problemă în asta… L-a luat pe aghiotantul lui…. cum este posbil așa ceva?! I-a ordonat scurt: „Mâine să-i daţi casă, la om. Te ocupi personal.” În nici 24 de ore eram cazat într-o vilă-apartament, cu o altă familie în zona Primăverii. La ei, casa era considerat un mizilic. Pentru mine era un vis….

Rep.: Ai jucat 29 de meciuri la Dinamo. Ai ajuns însă la Braşov…

I.M.: Am jucat bine, dar am terminat pe locul trei. Nu erau rezultate. A venit antrenor Halagian şi nu ne-am înţeles. Peste tot unde m-am dus, am jucat cam toate meciurile. Duceam o viaţă sportivă, aveam grijă să nu mă accidentez. Nu plecam niciunde, fără familie.

Rep.: Halagian, culmea, prietenul regretatului Mihai Florei de la Oţelu Roşu…

I.M.: Şi al meu, dar nu ne-am înţeles. Mi-a spus direct că nu intru în vederile lui. L-am și înfruntat.. Păi mi-a spus că nu-mi are ce reproșa ca pregătire. Era și o fază aiurea…. Nea Gicu Constantin mă chema la selecţii la naţională, erau ele meciuri oficiale. Halagian o ţinea pe a lui…

Romică Paşcu m-a chemat la Braşov. Aici am făcut unul dintre cele mai bune campionate ale mele. La un moment dat, eram golgeterul diviziei A. A venit însă antrenor, Paul Enache.. Un nebun veritabil! Dădeam o grămadă de goluri, din lovituri libere. Când mai erau zece etape, m-am certat cu el. Aveam mari şanse să ajungem în Cupa UEFA. Cu el antrenor, am pierdut calificarea.

La meciul cu Constanţa, am dat două goluri. Meciul a fost văzut şi de o echipă de liga a doua din Israel, Hapoel Ako. Era venită în cantonament. Managerul lor a mers la cei de la Macabbi Haifa. Le-a spus să mă ia neapărat. Am mers la probă, am dat gol în InterToto. Era în 1991. Înainte de asta, eram în vederile lui Real Valladolid. 

Am fost în probe. S-au înţeles cu Paşcu pentru 250.000 de dolari. Am semnat precontractul acolo, pe doi ani de zile. Aveam cu opţiune pe încă doi. Era vorba de 30.000 de dolari salariu pe lună. Era bine. Am luat 5.000 de dolari bani la semnătură.

Rep.: Bun, dar tu n-ai mai ajuns în Spania?!

I.M.: Nu… Stai să vezi. Mă întorc să iau familia. Nea Mircea Rădulescu m-a chemat la naţională. Erau două meciuri cu Egiptul. Au venit spaniolii la Braşov. Paşcu s-a „sucit”… A cerut 400.000 de dolari, că-s de naţională şi nu-mi mai dă drumul. Patronul spaniol s-a ridicat de la masă, mi-a spus în engleză că-i pare rău.

M-am certat cu Paşcu. I-am spus că mă las de fotbal. Tot suna disperat… Să uit faza cu contractul și să mă duc în Israel. Că mi-a găsit echipă. Acolo unde erau Liliac şi Goanţă. Bun, de Goanţă erau cam sătui. A luat bani la semnătură şi era toată ziua cu mâna prin păr, geluri. Stătea mai mult la plajă. Nu prea juca. Pe mine m-au păcălit că mergem la vizita medicală. M-au dus la un amical cu Tel Aviv. I-am bătut cu 3-2. Am marcat două goluri. Am semnat imediat şi am stat patru ani la ei.

Rep.: Bani gârlă… Cu limba era mai greu…

I.M.: Nu… Câştigam mai bine în ţară. Eu eram însă mulţumit şi aşa. Limba am învăţat-o după doi ani. Dumnezeu a vrut aşa să închei conturile cu sistemul şi să merg în Israel. În 1992 m-au făcut căpitan. Aveam și facultatea de sport. M-au scos în rezervă. După Israel, am revenit la Braşov, dar Hizo îmi tot forţa retragerea. Eu mai puteam să joc, m-am dus la Chindia. Am început să antrenez în 1997, la CFR Caransebeş. Am fost chemat de fostul primar Mura şi Paica benzinarul. Să-l înlocuiesc pe profesorul Firiţeanu.

„Nu sunt făcut să antrenez echipe de seniori. Eu construiesc echipe de juniori”

Mi-am dat seama că nu sunt făcut pentru echipe de seniori, ci trebuie să construiesc echipe la juniori. La CFR băteam la scor acasă şi tot am retrogradat. Aveam cel mai bun atac din serie, dar eram cu -3 la adevăr. Am fost şi lucraţi… Băteam acasă câte 11-0, 9-0. Afară pierdeam cu 1-0. Ne rupeau arbitrii în două. Am plecat la Caromet. Se băga și conducerea peste tine. Nu te lăsa să lucrezi.

S-a întors acasă… A construit echipe de juniori la Zăvoi și Oțelu-Roșu

M-am dus la Zăvoi. În patru ani de zile, am creat o echipă extraordinară. Am înţeles că menirea mea este să antrenez juniori. După Zăvoi, am fost la Lupeni. M-a luat secund Adi Matei, fostul jucător de la Steaua. Am fost colegi la Dinamo București. Dar era echipă de seniori. Nu prea mi-a plăcut. Apoi în 2005, primarul Iancu Simion-Simi m-a adus la juniorii lui Oţelu Roşu. Am schimbat tot la juniori, antrenamentele și toată pregătirea.

Renașterea Oțelului Roșu a început cu „AS Șoimii”

A mai apărut în 2015, AS Șoimii Oțelu Roșu, iar acum din vară am devenit ACS Oțelu Roșu, echipa orașului. Ambiţia mea cea mare este să scot un copil în fotbalul mare. Muncesc mult, dar acum se pierd la 15 ani. Aici trebuie umblat. Să jucăm fotbal și să reușim să mai dăm câțiva jucători la echipe din eșaloanele superioare.

Promovarea juniorilor în ligi superioare

Suntem pe drumul cel bun, prin promovarea lui Caia Simi la FC Botoșani, iar Ovidiu Dan la Voința Lupac. Sora lui Ovidiu joacă în prima ligă la Banat Girls Reșița. Toboșaru a plecat la Poli Timișoara. Acum nu mai știu pe unde joacă. Cred că la o echipă din Arad. Am mai avut și niște copii în probe pe la Petrolul Ploiești. Avem un copil foarte bun de 2004, Tudose. Se anunță de pe acum ca un jucător complet. Copii cresc în valoare încet-încet, iar scopul nostru este să-i încurajăm.