Centrul Reșiței, fără apă potabilă!

Centrul Reșiței, fără apă potabilă!

Aquacaraș anunță întreruperea furnizării apei în zona centrală a Reșiței, mâine, 9 noiembrie, în vederea înlocuirii unui branșament.


Practic, este necesară înlocuirea branșamentului aferent Bl. 26 și Bl. 27, din Piața 1 Decembrie 1918, motiv pentru care se va opri furnizarea apei potabile, între orele 09.00-14.00. „Vor fi afectaţi REZIDENȚII și INSTITUȚIILE PUBLICE din CENTRUL CIVIC, MOROASA I, VALEA DOMANULUI, POIANA GOLULUI, de pe STR. GOLULUI, STR. NICHITA STĂNESCU, STR. OCTAVIAN GOGA; PIAȚA TRAIAN VUIA, COMPLEXUL HEHN, STR. SPITALULUI (SPITALUL STAȚIONAR NR.2 și POLICLINICA)”, declară purtătorul de cuvânt al companiei județene de apă și canalizare.


Lucrarea va fi executată de către personalul SC Aquacaraș SA- Exploatarea Reșița. Pentru orice neconformitate a calității apei apărută după reluarea furnizării, utilizatorii sunt rugați să apeleze Dispeceratul Central al SC Aquacaraş SA la tel. 0255/215643 sau Exploatarea Reșița la tel. 0255/212458.

ALEXANDRA PASCARIU

Lasă un răspuns