Fetele de la Banat Girls Reșița sunt mândria Banatului de Munte!
Echipa de fotbal feminin Banat Girls Reșița este singura reprezentantă a sportului rege a județului Caraș-Severin în prima ligă și este mândria bănățenilor de la munte. Este un proiect frumos în care trei tineri pasionați de fotbal au crezut și au demonstrat că se poate obține performanță, atunci când faci totul cu pasiune. În scurt timp, după principiul anul și promovarea, ACS Banat Girls a ajuns în prezent să fie în elită și să se întreacă de la egal la egal cu echipe de top în fotbalul feminin românesc. O echipă în care Daniel Surdu, Daniel Amariei și Lupu Silviu au demonstrat că se poate obține performanță și în Caraș-Severin.
În ediția de campionat 2020-2021, fetele Banatului de Munte ocupă locul nouă cu un total de șase puncte din tot atâtea etape, însă trebuie să ținem cont că vorbim de o nou promovată care a fost lovită de ghinion în primele trei etape, având lotul incomplet.
Antrenorul Daniel Amariei și-a suflecat mânecile și alături de fete au învățat și din greșelile începutului de campionat, au progresat de la meci la meci și au venit și primele victorii, un 3-1 acasă cu Baia Mare și o victorie muncită, 1-0 pe terenul Selenei Constanța. Duminică, echipa din Reșița a avut un meci extrem de dificil și important deopotrivă, cu dream teamul românesc, Universitatea Olimpia Cluj Napoca campioana all-time al fotbalului feminin românesc și reprezenta noastră în Liga Campionilor. Echipa din Cluj Napoca este în fapt o combinație între naționala de seniori și reprezentativa U19, iar drept dovadă stă linia de clasamentul Ligii I-a feminin, cu victorii pe linie și un golaveraj de …27-2!
Partida de duminică, din Valea Domanului dintre Banat Girls Reșița și Universitatea Cluj a demonstrat că fetele sunt ambițioase, au luptat mereu pe durata partidei și au demonstrat încă odată că au fete valoroase în lot, așa cum este portarul Rita Panova, care a parat două lovituri de la 11 metri executate de către specialistul echipei României, Mihaela Ciolacu. Așadar, Sorin Brîndescu, antrenorul celor de la Fortuna Becicherecu Mic, nu s-a înșelat la declarația după meciul din prima etapă din Valea Domanului, când a spus răspicat că Reșița are cel mai bun portar din campionat!
Și duminică fetele Banatului de Munte au avut o evoluție precisă, studentele clujene conducând doar cu 1-0 la pauză, cu gol marcat în ultimele minute al primului mitan. Al doilea aspect important și care ne arată că fetele Reșiței au valoare și sunt serioase în pregătire a fost faptul că dream teamul clujean nu a reușit să marcheze al doilea gol, decât pe final de meci, în minutul 70! Celelalte două goluri ale oaspeților au venit firesc, pe final de meci, 88 și 90, prin dubla lui Carolina Tabur.
„Ne bucură pe noi cei din stafful tehnic și administrativ traseul bun al fetelor noastre, unul ascendent. La meciul cu Universitatea Cluj trebuie să recunoaștem valoarea adversarelor, o echipă stilată, cu mare experiență la nivel înalt. Pe mine, mă bucură prestația fetelor noastre, care au făcut față tempoului partidei și ne-am ridicat de multe ori pe parcursul meciului la valoarea adversarelor noastre. Am dovedit încă odată că avem cel mai bun portar din Liga I-a, care a și apărat două penaltiuri la începutul partidei. Mi-ar fi plăcut să reușim să intrăm cu un 0-0 la pauză, însă chiar dacă am primit golul exact când nu trebuie pentru moralul unei echipe, fetele noastre au depășit momentul critic și s-au luptat eroic spun eu, în ciuda faptul că am și jucat cu improvizații, iar pe final a trebuit să înlocuim fundașii laterali și acest lucru a dus la primirea a două goluri la final de meci. În concluzie, sunt foarte mulţumit de efortul și ambiția jucătoarelor mele și sunt foarte încrezător că demonstrăm că facem față în Liga I-a!”, a spus Daniel Amariei!
ACS Banat Girls: Margarita Panova (88, Roxana Rotaru) – Violeta Mitul, Elena Ruvilă, Nicoleta Lazăr, Adelina Ion – Lidia Cauni, Denisa Burdan, Daria Muntean, Oana Stoianov (70, Ana Maria Păuțu) – Ștefania Rocsa (20, Muntean Paula), Rebeca Ursachi.
Pe bancă: Francesca Kovacs, Mădălina Gînju.
Următorul meci al echipei ACS Banat Girls Reșița este programat pe data de 18 octombrie, ora 11,00 pe terenul echipei Carmen București.