Fotbalul trebuie să continue!
Președintele forului fotbalistic județean, ing. Viorel LOLEA a inițiat două videoconferințe, practic ședințe de lucru –on line cu reprezentanții echipelor de liga a V-a și a IV-a, ordinea de zi constând în variantele de joc pentru continuarea campionatelor de seniori AJF Caraș-Severin. După aceste întâlniri cu membrii afiliați, a fost convocat Comitetul Executiv, care a luat câteva decizii în favoarea continuării fotbalului județean.
Echipele de liga a V-a au optat, cu o majoritate covârșitoare, pentru înghețarea campionatului regulat ediția 2019-2020, cu rezultatele înregistrate în tur, iar după data de 01 iulie 2020 (funcție de prevederile guvernamentale privind situația generată de COVID-19), campionatul 2019-2020 să continue sub formă de play -off (cu participarea echipelor clasate pe locurile 1- 6) și play-out (cu participarea echipelor clasate pe locurile 7-12), sistem campionat -fiecare cu fiecare, un singur meci tur.
Comitetul Executiv al AJF Caraș-Severin a ratificat la rându-i propunerea echipelor de liga a V-a și a mai decis reducerea cu 50 de lei a baremurilor la partidele de liga a V-a, care se vor desfășura fără spectatori, în perioada imediat următoare (până la sfârșitul campionatului 2019-2020).
Echipele de liga a IV-a au optat pentru înghețarea campionatului regulat, ediția 2019-2020, cu rezultatele înregistrate până în etapa a 14-a, în cele două serii Oravița (inclusiv victoriile până la finalul etapei a 18-a, cu 3-0 de facto ale echipelor, care aveau drept adversar pe AS Croația Clocotici – echipă retrasă după începerea returului) și Caransebeș.
Pe zona Caransebeș, s-a decis disputarea unui joc de baraj, în data de 1 iulie 2020, între ocupantele locurilor doi și trei, AS Șoimii Oțelu Roșu și AS Magica Caransebeș, cele două echipe aflându-se în prezent pe locurile doi, respectiv trei, la egalitate de puncte. AS Șoimii Oțelu Roșu și AS Magica Caransebeș au ambele echipe acumulate câte 27 de puncte din 12 partide disputate.
Pentru desemnarea echipei campioane județene s-au ales două variante, funcție de deciziile guvernamentale (de relaxare sau nu, a condițiilor de disputare a competițiilor sportive).
Prima variantă este cea optimistă și este valabilă în cazul relaxării optimiste a situației de infestare cu COVID-19.
Ea prevede reluarea competiției cu începere în prima săptămână a lunii iulie 2020, sub forma unei turneu play-off, între patru echipe, cu participarea ocupantelor locurilor 1 și 2 din fiecare serie Oravița și Caransebeș, sistem campionat fiecare cu fiecare, meci tur- retur.
Echipele clasate pe locul unu din fiecare serie, vor porni cu un ecart de trei puncte, iar echipele clasate pe locul doi, cu zero puncte.
În luarea acestei decizii privind ecartul de trei puncte s-a ținut cont de faptul că, înainte de startul campionatului 2019-2020, s-a votat varianta ca liga a IV-a să se desfășoare pe două serii, Oravița și Caransebeș, pe durata campionatului regulat (după 18 etape). La finalul campionatului regulat, echipele clasate pe locurile 1-3 din fiecare serie trebuiau să participe în play-off, echipele clasate pe locurile 4-6 ar fi participat în play-stay, iar echipele clasate pe locurile 7-9 din fiecare serie, trebuiau să participe în play-out. Scopul play-outului era să stabilească echipele care ar fi retrogradat în liga a V-a, cele clasate pe ultimele locuri (locul 17 și 18). Prima echipă retrogradată se cunoaște deja, ea fiind AS Croația Clocotici, echipă retrasă din campionat, după începerea returului.
Echipele clasate pe locul unu în fiecare serie porneau în play-off, cu un ecart de 6 puncte, echipele de pe locul doi porneau cu un ecart de 3 puncte, iar echipele clasate pe locul trei porneau în play- off cu zero puncte.
Varianta a – II-a de desemnare a campioanei județene liga a IV-a este și cea pesimistă pentru că prevede reluarea competiției cu începere după 15 iulie 2020, cu play-off, în care participă primele două clasate din fiecare serie. Formula de disputare se va stabili la proximul Comitet Executiv al AJF Caraș-Severin, după consultarea echipelor și a stabilirii de către FRF a termenului de anunțare a campioanei județene Liga a 4-a.
Formula de disputare propusă este sistem Cupă, eliminatoriu și funcție de calendarul FRF, se vor stabili meciuri de semifinală și finală, într-o singură manșă sau tur-retur, după caz.
Pentru a veni în sprijinul echipelor, Comitetul Executiv a decis să reducă cu 100 lei, baremurile la partidele de liga a IV-a, prin delegarea unui singur observator la meciuri, în condițiile în care partidele programate se vor desfășura fără spectatori, în perioada imediat următoare (până la sfârșitul campionatului 2019-2020).
În speța campionatelor de juniori, s-a luat act de propunerea reprezentantului campionatelor de copii și juniori, Nelu Badea, de disputare în cursul lunii septembrie (înainte de începerea campionatelor județene specifice juniorilor, ediția 2020-2021, dar și a anului școlar aferent) a finalelor județene Under 15, Under 13 și Under 11 (la care să participe echipa de pe locul unu din fiecare, serie Oravița și Caransebeș) meci tur, un singur meci.
Pentru zona Oravița, la categoria de vârstă Under 11 se va stabili un meci de departajare, între echipele clasate pe primele două locuri, CSM 2009 Reșița și CS Moldova Nouă (echipe care au punctaj egal – 27 de puncte din 10 meciuri).
Tot în ședința Comitetului Executiv s-a reiterat faptul că au fost suspendate contractelor de muncă, ale angajaților, colaboratorilor AJF Caraș-Severin (PFA-uri – comisia competiții, financiar, etc.) pe perioada declarării stării de urgență 16.03.2020 – 31.05.2020, pentru că activitatea AJF-CS a fost întreruptă, iar angajații/colaboratorii AJF Caraș-Severin să poată beneficia de sprijinul Guvernului, în speța șomajului tehnic.
În speța Cupei României – faza județeană, s-a decis reluarea competiției AJF Caraș-Severin din faza sferturilor de finală, după ce FRF va anunța stabilirea datei scadente pentru finalizarea etapei județene a Cupei României.