Carina Pristavu (Inspector Școlar General): „La mulți ani, dragi colegi! La mulți ani, România educată!”
Astăzi este Ziua Mondială a Educației și Ziua Internațională a Profesorului și Inspectoratul Școlar Județean Caraș-Severin a transmis un mesaj public către profesorii și elevii unităților de învățământ ale Banatului de Munte.
„Educația este un deziderat. Se formează în timp, prin sârguință, disponibilitate, empatie.
Aduce beneficii care, treptat, se metamorfozează în nestemate pentru o viață trăită frumos și demn: puterea de a alege ceea ce ți se potrivește, încrederea că visele pot deveni realitate, libertatea de a învăța din greșeli, forța de a depăși limitele…
Educația aduce cu sine responsabilitatea și asumarea, colaborarea și corectitudinea în relația cu tine însuți, dar și cu ceilalți.
Asemenea lui Pygmalion, dascălul sculptează, făurește ,,capodopere” care vor marca destinul său și destinul lumii, deopotrivă.
La mulți ani, dragi colegi! La mulți ani, România educată!
Cu stimă și iubire pentru profesia care ne unește,
Inspector școlar general,
Prof. Lavinia Carina PRISTAVU
Și Andra Pleșa a precizat pe pagina ei de socializare.
„Ziua Mondială a Educației și Ziua Internațională a Profesorului sunt un prilej foarte potrivit pentru a atrage atenția asupra problemelor
sunt un prilej foarte potrivit pentru a atrage atenția asupra problemelor care există în grădinițele, școlile și liceele din #Caransebeș și de a găsi rapid soluții pentru rezolvarea lor.
Școala românească trece acum printr-o perioadă dificilă în care trebuie să se adapteze rapid la o nouă realitate. Profesorii au devenit și ei, mai mult decât dascăli și sunt cei care au grijă zi de zi, și de respectarea regulilor împotriva răspândirii COVID-19. Suntem alături de ei în această luptă.
Instituțiile de învățământ din Caransebeș au nevoie de modernizare și îmi doresc ca administrația locală să se implice cu adevărat pentru ca elevii noștri să găsească și la ei în școală, toate mijloacele necesare pentru ca învățarea să fie mai atractivă, mai ușoară și mai adaptată nevoilor lor și modului în care societatea se dezvoltă.
De asemenea, cred că parteneriatele între public și privat, pot însemna în foarte multe dintre cazuri, revigorarea de care avem nevoie în sistemul educațional din municipiu.
Trebuie să înțelegem cu toții că investițiile în educație sunt cele mai sigure, dar și cele ale căror rezultate se văd abia după ce o generație de elevi iese de pe băncile școlilor.
Avem datoria să așezăm educația pe primul loc al priorităților locale pentru noi, pentru copiii noștri, dar și pentru dezvoltarea Caransebeșului.