Marcel Vela – un gând special pentru vârstnicii județului Caraș-Severin
Cu ocazia zilei mondiale a vârstnicilor, Senatorul Ion Marcel Vela a dorit să transmită un mesaj de prețuire pentru toți părinții și bunicii semenilor noștri.
„Ei sunt cei care ne-au crescut cu multă iubire și poate și cu sacrificii, ne-au învățat despre bine și rău, despre valori, dar și că avem o datorie față de țară și față de semenii noștri.
Ei sunt părinții și bunicii noștri, iar astăzi trebuie să ne bucurăm și mai mult că-i avem în viața noastră pentru că 1 Octombrie este sărbătorită la nivel mondial ca Zi a Vârstnicilor.
Astăzi vă invit pe toți să vă reamintiți câte motive aveți să le fiți recunoscători tuturor vârstnicilor.
Din partea mea, le urez tuturor o viață frumoasă și activă alături de copii și nepoți.
Un gând special se îndreaptă către vârstnicii din județul meu natal și mă bucur că ieri a fost promulgată Legea nr. 212/2020 prin care se reduce vârsta de pensionare pentru cei care au trăit cel puțin 30 de ani în zone poluate din județul Caraș-Severin.
Le mulțumesc colegilor parlamentari care au acceptat, preluat si votat amendamentul meu și au făcut posibilă adoptarea acestei legi”.
La mulți ani și multă sănătate!
Senator PNL de Caraș-Severin – Ion Marcel Vela
Felicitari dl Vela .Sintem onorati de prezenta dv in activitatea pe care o desfasurati ,ca reprezentat a Carasanilor si banatenilor de frunte.Mult success in viitor ,sanatate si numai realizari in tot ceia ce faceti.! Baile Herculane loc de suflet pentru mine .Tot respect si cosideratiune pentru dv .