La volan prin Caraș-Severin! Se mai circulă fără permis, băuți sau cu numere false! Un mort, 852 de amenzi, 63 carnete suspendate!
Acțiuni ale polițiștilor pentru siguranța traficului rutier pe drumurile publice din județ
În perioada 07-13 septembrie 2020, polițiștii rutieri au acționat pe raza întregului județ, în vederea prevenirii și combaterii cauzelor generatoare de accidente rutiere, aplicând peste 850 de sancțiuni contravenționale celor care nu au respectat regulile rutiere. De asemenea, au fost reținute și retrase 63 de permise de conducere și certificate de înmatriculare.
Săptămâna trecută, aproape 300 de polițiștii rutieri și cu atribuții pe linie de poliție rutieră au desfășurat activități pentru conștientizarea participanților la trafic cu privire la riscurile la care se expun dacă nu respectă normele rutiere în timpul deplasării pe drumurile publice.
Pentru abaterile constatate, polițiștii au aplicat în total 852 de sancțiuni contravenționale, dintre care 438 pentru nerespectarea limitelor legale de viteză impuse pe anumite tronsoane de drum.
49 de pietoni și 40 de bicicliști au fost sancționați contravențional pentru traversare prin locuri nepermise și nerespectarea regulilor de conducere a bicicletelor pe drumurile publice.
10 conducători auto care nu au respectat regulile privind acordarea priorității de trecere persoanelor și vehiculelor și 3 conducători auto aflați sub influența alcoolului, în cazul cărora la testarea cu aparatul etilotest au rezultat valori de până la 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat, au fost sancționați cu amendă și suspendarea dreptului de a conduce vehicule pe drumurile publice.
Alți 12 conducători auto au fost sancționați contravențional și li s-a reținut permisul de conducere pentru depășirea cu mai mult de 50 km/h a vitezei legal admise.
În total, pentru abaterile constatate, au fost reținute în vederea suspendării, 50 permise de conducere și retrase 13 certificate de înmatriculare.
De asemenea, în cele 7 zile, polițiștii au constatat 8 infracțiuni la regimul circulației rutiere.
Exemple:
Ieri, 13 septembrie, în jurul orei 22.22, pe strada Alunilor din Reșița s-a produs un accident rutier, un minor care conducea o bicicletă fiind acroșat de un autoturism și proiectat pe partea carosabilă, după accident conducătorul autoturismului părăsind locul accidentului.
Minorul de 14 ani a fost transportat la spital, unde i-au fost acordate îngrijiri medicale, fiind rănit ușor.
În urma verificărilor efectuate, polițiștii au identificat autoturismul implicat în accident în zona Pasajului Superior Nera, fiind condus de un bărbat de 43 de ani din Reșița, care nu poseda permis de conducere, iar la testarea cu aparatul etilotest a rezultat că avea o alcoolemie de 0.65 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la spital, unde i-au fost prelevate mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
De asemenea, plăcuțele cu numerele de înmatriculare montate pe autoturismul în cauză figurau atribuite unui alt autoturism, autoturismul implicat în accident nefiind înmatriculat.
Polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă, conducerea sub influența alcoolului a unui autovehicul neînmatriculat și cu număr fals de înmatriculare și continuă cercetările în acest caz.
Azi-noapte, în jurul orei 03.45, polițiști de la Serviciul Rutier au efectuat semnalul regulamentar de oprire în trafic pe DN 6, în localitatea Buchin, a unui autoturism, conducătorul acestuia oprind pentru scurt timp, apoi demarând în trombă. Polițiștii au pornit în urmărirea acestuia, fiind oprit în zona localității Prisian. La volanul mașinii a fost identificat un tânăr de 28 de ani din Turnu Ruieni, care nu poseda permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
De asemenea, plăcuțele cu numerele de înmatriculare montate pe autoturismul în cauză figurau atribuite unui alt autoturism, autoturismul nefiind înmatriculat.
Și în acest caz s-a întocmit dosar penal și se continuă cercetările.
Un mort în accident
Azi-noapte, în jurul orei 22.21, pe DN 58, în zona localității Brebu, s-a produs un grav accident rutier soldat cu decesul unei persoane și vătămarea corporală a alteia, în următoarele împrejurări:
În timp ce un bărbat de 48 de ani conducea un autoturism din direcția Caransebeș către Reșița, la km 24+550 m, într-o curbă periculoasă la dreapta autoturismul a părăsit partea carosabilă în partea stângă a sensului său de deplasare, lovind cu partea frontală peretele de pământ al șanțului de pe marginea părții carosabile.
În urma accidentului a rezultat decesul bărbatului de 48 de ani aflat la volan, care nu poseda permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule și vătămarea corporală a pasagerului dreapta față, un tânăr de 19 ani, care a fost transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.
În acest caz a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă, iar polițiștii continuă cercetările.
Datele ne-au fost furnizate de Inspectoratul de Poliție Județean Caraș-Severin prin purtătorul de cuvânt, inspector principal Alina Boeru.
FLORIN ȘTIUBE