Romeo Dunca – #sepoate și în Caraș-Severin!
Romeo Dunca este candidatul PNL la președinția Consiliului Județean Caraș-Severin și a fost astăzi alături de locuitorii comunelor din zona Oraviței: Răcășdia, Ciclova Română, Forotic și Ciuchici. Alături de Romeo Dunca au fost colegii din conducerea PNL Caraș-Severin – Ovidiu Rădoi, Adrian Dacica, Viorel Bașag și Horia Irimia.
„Am fost și astăzi, împreună cu echipa PNL, în mijlocul cărășenilor. Am avut plăcerea să cunosc oameni muncitori, dar triști.
Triști pentru că se simt ignorați de autorități.
Acolo unde comunitatea are norocul să fie condusă de un primar gospodar, acest lucru se vede. Dar nu este de ajuns.
Din păcate, toată infrastructura județeană a acestei zone este la pământ și ține în loc dezvoltarea localităților de aici, care, pe lângă forțele proprii, au nevoie și de susținerea autorităților județene.
Răcășdia este un exemplu de localitate bine gospodărită. Mirco Lechici este dovada a ce înseamnă administrație liberală: 100% implicare în rezolvarea problemelor comunității pe care o păstorește.
După zeci de ani de corupție și nepăsare, am întâlnit la Ciclova Română un viceprimar dedicat comunității, care se străduie să rezolve problemele lăsate de vechea administrație. Este trist că marea majoritate din drumurile județene din zonă amintesc de solul selenar, plin de cratere!
Este de neînțeles cum într-o zonă vizitată de foarte mulți turiști, tu, Consiliu Județean, să dai dovadă de un dezinteres total față de primarii care se ambiționează să caute soluții.
Urez succes lui Sașa Ocanovici și Alexandru Soprea, doi tineri care candidează pentru comunele Forotic și Ciuchici!
Sper ca prin tinerețea lor și dorința de implicare să aducă schimbarea pe care locuitorii din cele două sate o merită.” – Romeo Dunca – candidatul PNL la președinția Consiliului Județean Caraș-Severin.