Probleme și la BAC: 73 de absenți și 9 candidați eliminați!

Informare privind desfășurarea penultimei probe scrise din cadrul examenului național de Bacalaureat, sesiunea august-septembrie 2020

 Astăzi, 26 august, s-a desfășurat penultima probă scrisă a examenului de Bacalaureat – E)d): proba la alegere a profilului și specializării.

Astfel, dintre cei 371 de candidați înscriși pentru susținerea testului scris la una dintre cele 14 discipline s-au prezentat 298 de candidaţi. 73 de candidați au absentat, iar 9 candidați au fost eliminați pentru tentativă de fraudă. Aceștia nu vor mai avea dreptul de a participa la următoarele două sesiuni ale examenului de Bacalaureat.

Examenul de Bacalaureat din acest an s-a desfășurat în condiții speciale, cu cel mult 10 elevi într-o sală de examen, dar și cu prezența unui cadru medical care a monitorizat temperatura candidaților la intrarea în școală.

Nu s-au înregistrat cazuri în care temperatura să depășească valoarea maximă de 37.3̊ C.

Subiectele și baremele de corectare vor fi publicate de către Centrul Național de Politici și Evaluare în Educație, pe site-ul subiecte.edu.ro.

Datele ne-au fost oferite de inspector școlar prof. Ioan Chiosa – purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Școlar Județean Caraș-Severin.

Lasă un răspuns