S-au dat 345 de amenzi la acțiunile de prevenire Covid-19 în Caraș-Severin
ACȚIUNI DE PREVENIRE ȘI LIMITARE A INFECTĂRII CU VIRUSUL COVID – 19, ÎN CURSUL SĂPTĂMÂNII TRECUTE, ÎN CARAȘ-SEVERIN
În perioada 17-23 august a.c., structurile teritoriale ale M.A.I. au continuat acțiunile desfășurate în sistem integrat, împreună cu celelalte instituții implicate, sub autoritatea Instituției Prefectului, în contextul prevenirii și combaterii răspândirii COVID – 19.
În total, 642 de efective de poliție, jandarmerie, poliție locală, precum și reprezentanți ai Ministerului Muncii, Ministerului Sănătății, Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor și ai Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor au efectuat verificări în zonele aglomerate, centre comerciale, în piețe, pe terase și în trafic.
Cu această ocazie, au fost verificate 397 de societăți comerciale, persoane fizice autorizate, obiective și locații, cu privire la respectarea măsurilor și interdicțiilor impuse.
Au fost legitimate peste 4.600 de persoane și au fost verificate 552 de mijloace de transport.
Echipele mixte de control au depistat 290 de persoane care nu au respectat măsurile de protecție individuală, acestea fiind sancționate contravențional, conform Legii nr. 55 din 2020, cu sancțiuni în valoare totală de 24.600 de lei.
18 operatori economici și persoane fizice au fost sancționați contravențional pentru organizarea de activități în spațiul public/privat/închis și pentru participarea la astfel de activități, pentru care au fost instituite interdicții sau restricții și pentru participarea la astfel de activități.
De asemenea, au fost aplicate alte 55 de sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea normelor de conviețuire socială.
În total, au fost aplicate sancțiuni contravenționale în valoare de 51.600 de lei.
„Aceste acțiuni preventive vor continua pe toată perioada stării de alertă, pentru sănătatea și siguranța cetățenilor, cărora le recomandăm să respecte în continuare măsurile de protecție sanitară și distanțare fizică, în scopul prevenirii infectării și răspândirii Sars-CoV 2”, se precizează în comunicatul Inspectoratului de Poliție Județean Caraș-Severin, transmis de purtătorul de cuvânt, inspector principal Alina Boeru.
FLORIN ȘTIUBE