Atenție la coșurile de fum!
Atenție la coșurile de fum! În timpul sezonului rece, crește riscul producerii incendiilor la locuințe, în special din cauza coșurilor de fum neverificate, necurățate sau neizolate corespunzător față de materialele combustibile din apropiere. În județul Caraș-Severin, în anul 2024, au fost înregistrate 86 de incendii cauzate de aceste neglijențe.
Pentru a preveni astfel de incidente, Inspectoratul pentru Situații de Urgență “SEMENIC” al județului Caraș-Severin recomandă respectarea următoarelor măsuri de apărare împotriva incendiilor:
Curățarea periodică a coșurilor de fum pentru a îndepărta funinginea depusă și întreținerea acestora prin zugrăvire spre a observa şi repara eventualele fisuri apărute;
Verificarea canalelor și coșurilor de evacuare a fumului pentru ca acestea să nu prezinte fisuri care să permită scânteilor să aprindă materialele combustibile din apropiere;
Montarea unei bucăți de tablă pe podea, în fața sobei, pentru a proteja zona de cădere a jarului;
Depozitarea materialelor combustibile la o distanță sigură față de sobe;
Evitarea utilizării combustibililor inflamabili, precum benzina, pentru aprinderea focului;
Folosirea lemnelor potrivite ca dimensiuni pentru vatra focarului, închiderea ușii sobei și evitarea supraîncălzirii acesteia.