Poșta Română va începe astăzi distribuirea pensiilor pentru luna ianuarie
Poșta Română va începe astăzi distribuirea pensiilor pentru luna ianuarie, în conformitate cu convenția încheiată cu Casa Națională de Pensii Publice.
„Așa cum v-am obișnuit, prioritatea noastră este să răspundem nevoilor beneficiarilor cu profesionalism și promptitudine. Distribuirea pensiilor reprezintă un angajament ferm al Poștei Române. Echipa noastră lucrează neîntrerupt pentru ca toate pensiile să ajungă la timp, în fiecare colț al țării.
Poșta Română va începe astăzi distribuirea pensiilor pentru luna ianuarie
Compania Națională ,,Poșta Română” rămâne alături de beneficiarii săi, oferind servicii esențiale cu seriozitate și dedicare. În cazul în care aveți întrebări sau nelămuriri, vă încurajăm să contactați oficiile poștale locale sau să accesați site-ul nostru oficial.
Citește și: Inechități înlăturate în recalcularea pensiilor românilor care au grupe de muncă
Reamintim faptul că Poșta Română este singura companie de curierat și servicii poștale din România care ajunge în toate colțurile țării. Este principalul furnizor de servicii poștale la nivel național. Investițiile majore și constante realizate de companie în ultimii ani în tehnologie și digitalizare ne permit să asigurăm populației servicii de cea mai bună calitate”, a menționat Valentin Ștefan, Director General Poșta Română.
sursa foto articol: CNPR (site)