Șofer român cercetat sub control judiciar pentru trafic de migranți!
Şoferul unui autoturism, cetăţean român, cercetat sub control judiciar pentru trafic de migranţi.
Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Lunga, judeţul Timiș, au depistat zece cetăţeni din Nepal intrați legal pe teritoriul României. Migranții au încercat să treacă ilegal frontiera în Serbia. Şoferul autoturismului care a transportat persoanele în apropierea frontierei este cercetat sub control judiciar pentru 60 de zile pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de migranţi.
În data de 22 iulie 2024, în jurul orei 01.40, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Lunga – ITPF Timişoara au declanşat o acţiune specifică pe linia combaterii migraţiei ilegale.
În urma acţiunii au fost depistaţi în apropierea localității de frontieră Comloșu Mic, zece cetățeni străini şi un cetăţean român. Acesta din urmă era şofer al unui mijloc de transport înmatriculat în Germania.
Cetățenii străini și șoferul autoturismului, au fost conduși la sediul sectorului pentru verificări. În cadrul cercetărilor s-a constat faptul că cei zece cetățeni străini provin din Nepal și au vârste cuprinse între 20 și 38 de ani. Aceștia au declarat faptul că au încercat să treacă ilegal frontiera din România în Serbia, cu scopul de a ajunge în vestul Europei. Cetățenii străini au intrat legal în țară, în baza unor vize de muncă.
Șofer român cercetat sub control judiciar pentru trafic de migranți!
Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat față de cetățenii nepalezi.
În continuare, cercetările sunt desfăşurate sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiş. Pe numele șoferului, cetățean român în vârstă de 43 de ani, Judecătorul de Drepturi şi Libertăţi din cadrul Tribunalului Timiş, în baza materialului probator, a dispus măsura controlului judiciar pentru 60 de zile. La finalizarea cercetărilor urmează a fi dispuse măsurile legale care se impun.
De asemenea, recomandăm cetățenilor să nu transporte persoane necunoscute în apropierea sau spre frontiera de stat, iar în situația în care le sunt solicitate astfel de servicii de transport, să anunțe echipajele Poliției de Frontieră, apelând numărul de telefon care funcționează non-stop (021.9590). – PURTĂTOR DE CUVÂNT – Agent șef principal de poliţie – LEȘ MIHAELA