Scrisoare deschisă către primarul municipiului Caransebeș, Felix Borcean – PSD
Se împlinesc astăzi doi ani de la cea mai agresivă ripostă a instituțiilor statului asupra cetăţenilor care protestau pașnic în Piaţa Victoriei din București.
Era atunci un protest legitim al diasporei românești, al oamenilor care nu au mai găsit un viitor pentru ei și familiile lor, acasă, în România și care au ales calea străinătăţii.
Pe 10 August 2018 am trăit emoții de revoltă și de îngrijorare față de acțiunile inumane ale guvernul PSD, condus atunci de Viorica Dăncilă și coordonat din umbră de Liviu Dragnea.
Cu toții am fost dezamăgiți și ne-am dorit schimbarea pentru că știm că represiunea statului, într-un astfel de context, nu era, sub nicio formă, compatibilă cu democraţia. Aveam deci, atunci, un guvern cu accente pronunţate nedemocratice care trebuia să plece!
Mulţi caransebeșeni, ca mulţi alţi români din toată ţara, muncesc, și astăzi, în afara graniţelor!
Domnule Primar Felix Borcean, aţi simţit atunci oportunitatea de a vă face imagine, de a mai strânge capital politic și v-aţi așezat în mijlocul celor care protestau. Noi toţi v-am crezut un mare partizan anti-PSD, dar azi vedem că ne-am înșelat. Probabil, aţi mers acolo să vă faceţi o poză, după ce v-aţi terminat cafeaua pe la vreo masă cu pesediști îndoielnici.
Azi, la doi ani distanţă de la acele evenimente urâte ale democraţiei românești, vă aflaţi în postura de candidat PSD la Primăria Caransebeș și cu două dosare aflate în anchetă la DNA. În 10 august 2018 vă făceaţi selfie lângă oamenii cinstiţi care militau împotriva PSD și a penalilor în funcții publice. Ce rușine!
În numele caransebeșenilor, îmi permit să vă întreb, dle Borcean, când aţi fost sincer? Astăzi sau acum doi ani?
Când aţi fost liberalul adevărat, în care au crezut oamenii, când v-au ales în 2016?
Domnule Borcean spuneţi-le cetăţenilor ce ați negociat cu PSD în schimbul susţinerii dvs. și de când? Cumva un loc de deputat la alegerile parlamentare pentru a avea imunitate în fața legii?
Pentru că oamenii au dreptul să știe cât valorează municipiul în calculele dvs. electorale.
Domnule Borcean – PSD, primăria nu e proprietatea dvs., cum nici oamenii din Caransebeș nu sunt, ca să-i negociaţi obscur pe la chefurile pesediste pe la care căutaţi atenţie.
Mă aștept să le daţi oamenilor un răspuns sincer despre cum vă gândiţi să vă onoraţi promisiunile faţă de PSD din calitatea dumneavoastră de primar și candidat al Caransebeșului.
Încercaţi totuși să nu minţiţi!
Andra Pleșa
Consilier local PNL
Candidat PNL la funcţia de Primar al Municipiului Caransebeș