Casa de Cultură Studențească vă invită la concert: „Europa în scene”

Casa de Cultură Studențească vă invită la concert: „Europa în scene”

Casa de Cultură Studențească vă invită la concert: „Europa în scene”.

Casa de Cultură Studențească din Reșița este și în acest an alături de absolvenții Centrului Universitar Babeș Bolyai” din Reșița, în cadrul festivității de absolvire a studiilor universitare, aceasta desfășurându-se vineri – 7 iunie 2024, începând cu ora 11.00, în Centrul Civic al Municipiului Reșița.

După încheierea ceremoniei de absolvire, Casa de Cultură Studențească din Reșița va organiza un concert, destinat întregii comunități studențești și nu numai. Trupa Phaser va susține un recital de excepție în cadrul proiectului intitulat „Europa în scene”. Acest proiect are ca scop promovarea culturii europene și a diversității artistice.

Citește și: Noaptea Europeană a Muzeelor la Reșița!

Trupa Phaser, cunoscută pentru energia și originalitatea sa, va încânta publicul cu un spectacol plin de surprize. Concertul lor promite să fie un moment de neuitat, aducând bucurie și distracție tuturor participanților.

Prin acest eveniment, dorim să creăm o atmosferă festivă și să consolidăm spiritul de comunitate și apartenență. Invităm studenții, profesorii, părinții și toți locuitorii orașului să se alăture acestei sărbători și să împărtășească bucuria alături de absolvenți.

Vă așteptăm cu drag să luați parte la acest moment de bucurie și celebrare alături de absolvenții promoției 2024. – DIRECTOR, Amariei Daniel.

 

Lasă un răspuns