Grup de cinci cetățeni nepalezi oprit la frontiera româno-sârbă!
Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Lunga, judeţul Timiș au depistat, în apropierea localității de frontieră Comloșu Mare, cinci cetăţeni din Nepal intrați legal pe teritoriul României, care au încercat să treacă fraudulos frontiera în Serbia.
În data de 16 mai 2024, în jurul orei 16:00, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Lunga – ITPF Timişoara au declanşat o acţiune specifică pe linia combaterii migraţiei ilegale.
În urma acţiunii, au fost depistaţi, în apropierea localității de frontieră Comloșu Mare, la aproximativ 400 m de linia de frontieră, cinci cetățeni străini care se deplasau pe jos, spre linia de frontieră.
Deoarece nu-și justificau prezența în zonă, persoanele au fost conduse la sediul sectorului pentru cercetări suplimentare.
În cadrul verificărilor s-a constatat faptul că cei cinci cetățeni străini provin din Nepal și au vârste cuprinse între 22 și 42 de ani, toți bărbați. Aceștia au declarat faptul că au încercat să treacă ilegal frontiera din România în Serbia, cu scopul de a ajunge în vestul Europei. Cetățenii străini au intrat legal în țară, în baza unor vize de muncă.
Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat, la finalizarea cercetărilor urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Folosim cookie-uri pentru a ne asigura că vă oferim cea mai bună experiență pe site-ul nostru. Dacă continuați să utilizați acest site vom presupune că sunteți mulțumit de el.Ok