Un sălaș a ars ca o torță!
Un sălaș a ars ca o torță!
În perioada 12 – 14 aprilie a.c., pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență “SEMENIC” al județului Caraș-Severin au desfășurat 47 de misiuni în zona de competență.
-
Incendii
Pompierii militari au fost solicitați să intervină pentru stingerea a 12 incendii: unul produs la un autoturism, care a fost afectat în proporție de 10%, unul izbucnit la un sălaș, iar alte 10 manifestate la arderi necontrolate.
Azi-noapte, în jurul orei 02:10, pompierii reşiţeni au fost solicitați să intervină pentru stingerea unui incendiu izbucnit la un sălaş din municipiul Reşiţa, cu două autospeciale de stingere. La sosirea echipajelor, incendiul se manifesta generalizat, cu flacără, la nivelul sălașului și patru anexe, pe o suprafață de aproximativ 200 mp. Pompierii au acționat aproximativ 4 ore jumătate pentru lichidarea incendiului. În urma căruia, sălaşul și cele patru anexe, cu bunurile materiale din interior, au ars în totalitate.
Totodată, au pierit în incendiu mai multe păsări, iepuri și un câine, pompierii reușind să salveze din calea flăcărilor alți opt iepuri și cinci păsări, precum și un foișor, alte anexe folosite pe post de depozit și o locuință învecinată. Cauza probabilă de producere a fost stabilită ca fiind efectul termic al curentului electric. Din fericire, nu au fost înregistrate victime.
Totodată, pompierii militari cărăşeni, au intervenit pentru stingerea a 10 incendii izbucnite la vegetație uscată și litieră, în urma cărora au fost afectate peste 60 ha de teren. Cele mai semnificative evenimente, cu suprafețele cele mai mari distruse de flăcări, s-au înregistrat pe raza administrativ-teritorială a localităților Slatina-Timiș (4) şi Lupac (2).
În sprijinul pompierilor militari, la incendiul izbucnit pe raza comunei Slatina-Timiș, au acționat și personal al Ocolului Silvic Banatul Montan și Ocolului Silvic Teregova. La incendiul izbucnit în comuna Lupac, personal al Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență al comunei.
Informare preventivă
De la începutul acestui an, ne confruntăm aproape zilnic cu un număr tot mai mare de arderi necontrolate, cauza probabilă a acestora fiind utilizarea focului deschis în spații deschise.
Focurile deschise pentru arderea vegetației uscate sunt extrem de periculoase, mai ales în condiții meteorologice cu vânt, acestea extinzându-se cu repeziciune și fiind, de cele mai multe ori, greu de controlat.
Totodată, nu este lipsit de importanță eforturile depuse de personalul de intervenție pentru limitarea și stingerea acestora, iar, de cele mai multe ori, pompierii parcurg distanțe de câțiva km pe jos, pe terenuri accidentate.
Citește și: Incendiu violent cu o victimă
Potrivit prevederilor legale, arderea miriştilor, turbăriilor, litierelor pădurii, stufului, tufărişurilor sau vegetaţiei ierboase este strict interzisă și constituie contravenţie, sancţionându-se cu amendă de la 7.500 lei la 15.000 lei pentru persoane fizice, iar pentru persoanele juridice de la 50.000 lei la 100.000 lei.
Un regim sancţionator distinct este stabilit pentru arderea miriştilor, stufului, tufărişurilor şi vegetaţiei ierboase din ariile protejate şi de pe terenurile supuse refacerii ecologice, faptă care constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă, dacă a fost de natură să pună în pericol viaţa ori sănătatea umană, animală sau vegetală.
Cetățenii sunt obligați să respecte normele privind protecția mediului care interzic arderea vegetației uscate. Nerespectarea acestora, prin acțiunile de ardere a vegetației uscate pe terenurile agricole, conduce la reducerea cuantumului subvențiilor de către APIA.
-
Misiuni de prim ajutor
În perioada de referinţă, s-au înregistrat 29 de intervenţii pentru acordarea primului ajutor calificat, precum și alte situații din categoria asistență persoane.
-
Alte misiuni
Pe parcusul acestui sfârșit de săptămână, pompierii militari au desfășurat misiuni de recunoaștere în teren și instruire, precum și alte misiuni în sprijinul comunităților.
În continuare, pompierii militari cărăşeni rămân la datorie, 24 de ore din 24, pentru gestionarea operativă a situaţiilor de urgenţă şi acordarea de ajutor persoanelor aflate în dificultate.
Informaţii despre modul de comportare în cazul producerii unor situaţii de urgenţă pot fi obţinute prin accesarea platformei naţionale de pregătire în situaţii de urgenţă https://fiipregatit.ro și aplicația de mobil DSU care poate fi descărcată gratuit de pe App Store și Google Play. – COMPARTIMENTUL INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE ISU Semenic.
foto arhivă ISU