Patru dosare penale întocmite de Poliția Animalelor. În perioada 01-10 aprilie 2024, polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Caraș-Severin au continuat activitățile pentru prevenirea și combaterea faptelor ilegale îndreptate împotriva animalelor.
În urma verificărilor efectuate și a neregulilor constatate au fost întocmite 4 dosare penale. Dosare privind săvârșirea infracțiunii de „intervenții chirurgicale destinate modificării aspectului unui animal sau altor scopuri necurative, cum ar fi codotomia, cuparea urechilor”.
De asemenea, pentru neîndeplinirea de către deținătorii de animale a obligaţiilor privind identificarea animalelor. Asigurarea asistenţei medicale a acestora, a hranei și a îngrijirii corespunzătoare, polițiștii au aplicat luna aceasta 12 sancţiuni contravenţionale în valoare de 13.200 lei.
Cercetările în cadrul dosarelor penale sunt continuate sub supravegherea procurorilor de caz. Urmând ca în funcţie de rezultatele acestora să fie dispuse măsuri legale.
Reamintim că intervențiile chirurgicale destinate modificării aspectului unui animal sau altor scopuri necurative, cum ar fi codotomia; cuparea urechilor, secționarea corzilor vocale, ablația ghearelor; coltilotul ciocului și dinților constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.