CSM Reșița a făcut remiză acasă cu Unirea Dej. Golurile au fost marcate în prima repriză!
CSM REȘIȚA – UNIREA DEJ 1-1 (1-1)
Au marcat: 1-0: Drăghiceanu (19); 1-1: Daniel Pop (40)
Stadion: ”Mircea Chivu” (Reşiţa).
Arbitru central: Claudiu Gaitin (Timişoara) – Casian Băla (Arad) și Ioan Cozorici (Zalău). Arbitru de rezervă: Leopold Herczeg (Băcia – Hunedoara).
Observator arbitri: Mircea Ciglenean (Cluj-Napoca). Delegat joc: Cristian Petrean (Hunedoara).
CSM Reșița (antrenor Flavius Stoican): Ionuț Rus – (46, Mereu)- Dolghi, Dudea (cpt.), Rimovecz – Gomboș (56, Fota), D. Fărăgău (56, Mensah), Damian Isac, Chera (74, Ciprian Rus) – Drăghiceanu, Lascu, Al. Negru. Pe bancă: Doană, Fr. Cristea, Al. Sabău, Napoleone.
Cartonașe galbene: Chera (61); Isac (67).
Unirea Dej (antrenor Dragoș Militaru): Moroz – D. Pop, Tud. Telcean (46, Aurelian Ciuciulete), Chira, Roș – Alexandru Militaru (46, Hofman, 90+1, Golda), Kereki (cpt.), Adrian Pop – Victor Stancovici (88. Pruteanu), Blaj (88, Călugăr), Bîrnoi. Pe bancă: R. Pop – Fulga, Al. Șuteu, Mircea Manole.
Cartonașe galbene: Alexandru Militaru (45), Telecean (45+1), Ros (67).
Așa s-au înscris golurile…
1-0: CSM Reșița a deschis scorul după un atac în viteză pornit din zona mediană de la Damian Isac. Acesta i-a pasat lui Drăghiceanu, care a pătruns în careu și a făcut un-doi cu Lascu. Drăghiceanu a reprimit mingea în zona careului mic zona centrală și a finalizat cu un șut pe jos bară-gol la rădăcina barei din dreapta portarului Moroz.
1-1: Oaspeții au egalat până la pauză dintr-o fază fixă. Dolghi s-a opus centrării lui Bârnoși de pe partea stângă și a respins mingea în corner. Blaj a executat cornerul în zona careului mic,zona centrală, și Daniel Pop a înscris cu capul la semiînălțime lângă bara din stânga portarului Ionuț Rus.
Echipa reșițeană a fost condusă de pe bancă de Ștefan Bărboianu, antrenorul secund. Flavius Stoican a fost suspendat pentru cele patru cartonașe galbene acumulate.
Ștefan Bărboianu: „N-a fost unul dintre cele mai reușite meciuri ale noastre. Am reușit să realizăm foarte puține lucruri din ceea ce noi ne-am propus. În primele 20-25 de minute am fost echipa care a avut un joc mai consistent.
După aceea am intrat în jocul adversarului. Am întâlnit o echipă care și-a jucat ultima șansă de a se salva. Noi am tratat începând din iarnă fiecare meci la victorie,. Așa o vom face în continuare.
Ideea este aceea că uneori nu ne iasă planurile așa cum ne dorim. Vom analiza și trebuie neapărat să îndreptăm lucrurile care n-au mers la acest meci cu Dej. La astfel de meciuri ambiția joacă un rol foarte important. Ambiția nu se antrenează, ci te naști cu ea și o gestionezi. Eu îmi doresc ca echipa noastră să gestioneze ambiția.”