Copiii din Măureni sunt campionii județeni la „Cupa Satelor”!
Pe terenul comunal din Ciclova Română s-a disputat turneul final al etapei județene AJF Caraș-Severin, „Cupa Satelor, ediția 2023-2024.
Au participat reprezentantele UAT Ciclova Română, UAT Măureni, UAT Slatina-Timiș, UAT Ezeriș și UAT Ticvaniu Mare.
Competiția dedicată echipelor de copii (născuți după 01 ianuarie 2011 – categoria juniori U13) s-a desfășurat sistem campionat fiecare cu fiecare, o singură partidă.
Toate echipele au avut evoluții de apreciat. Copii s-au implicat total în joc. Anul acesta, titlul a revent echipei UAT comuna Măureni. Echipa pregătită de profesorul Sebastian Apostol a obținut victorii în toate cele patru partide disputate, cu un golaveraj general de 13-0. Partida decisivă a avut loc între UAT comuna Măureni și UAT Comuna Slatina-Timiș, scor 1-0 (0-0).
Locul II a revenit echipei UAT comuna Slatina-Timiș (antrenor Adrian Neagu).
Locul III – UAT comuna Ezeriș (antrenor Cristian Șodâncă).
Locul IV- UAT Ticvaniu Mare (antrenor Alexandru Mitru).
Locul V – UAT Ciclova Română (antrenor Flavius Rița).
Reprezentanții primăriei Ciclova Română au contribuit la reușita competiției. S-au dovedit a fi gazde excelente și ospitaliere cu toate echipele participante, alături de AJF Caraș-Severin.
Amfitrionul competiției, dl. primar Cătălin Golu ne-a declarat: „Mă bucur că noi, primăria comunei Ciclova Română, am fost desemnați de către AJF Caraș-Severin să fim gazdele organizării etapei județene, a Cupei Satelor. Pentru noi și copiii din Ciclova Română a fost o premieră. Le mulțumesc tuturor echipelor pentru felicitări, însă meritul a fost unul al tuturor. Am văzut un proiect organizat ca la carte de toată lumea, cu implicare.. am avut numai surprize plăcute. Copiii au jucat cu determinare, AJF a organizat totul ca la carte și noi ne-am achitat spun eu de tot ceea ce ne-a atribuit AJF Caraș-Severin ca responsabilități. Noi ca și gazde, am pus stadionul la dispoziție, am avut grijă să avem logistica necesară la teren.
Am făcut diligențele pentru ca inclusiv porțiile de joc să fie profesioniste, material specific omologat de AJF, FRF și UEFA. Îi mulțumesc domnului președinte AJFCS, Viorel Lolea, domnului vicepreședinte Cristian Șodâncă, lui Sorin Seliman, reprezentantul echipelor de pe zona Oravița pentru suport și lui Florin Știube, mâna de fier de la organizare, băieților arbitrii.
Domnul profesor Flavius Rița și colegul lui Alexandru Mitru, de asemenea s-au ocupat de materialele de pregătire pentru teren. AJF-ul a adus de toate, premii în mingi, diplome, arbitraj calificat, bannere de prezentare. Ședință de pregătire cu echipele de copii, securizarea bazei sportive ca acces în teren… A fost un fair-play desăvârșit și între echipe… Foarte frumos… Noi am fost gazde bune, inclusiv pentru că am găsit bucuria de a juca fotbal. Am luat locul 5, dar sunt extrem de fericiți.
Am avut și-o altă surpriză plăcută la școală. Fiind vineri, microbuzele care trebuiau să ducă elevii înapoi pe sate erau cam … goale. Toți copiii care nu erau eligibili pentru joc, în loc să meargă acasă, au sunat la părinți că …rămân la fotbal! S-au deplasat la teren să-și încurajeze colegii… Ce altă bucurie mai mare să ai ca dascăl și primar?!”
Etapa regională 7 va avea loc la Socodor (județul Arad). Vor participa campioanele județelor Hunedoara, Caraș-Severin, Timiș și Arad.
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Folosim cookie-uri pentru a ne asigura că vă oferim cea mai bună experiență pe site-ul nostru. Dacă continuați să utilizați acest site vom presupune că sunteți mulțumit de el.Ok