Patru migranți nepalezi au vrut să ajungă ilegal în vestul Europei, via România- Serbia!
Poliţiştii de frontieră au declanşat o acţiune specifică pe linia combaterii migraţiei ilegale.
În urma acţiunii, au fost depistaţi, în apropierea localității de frontieră Teremia Mare, la aproximativ 600 m de linia de frontieră, patru cetățeni străini care se deplasau pe jos, spre linia de frontieră.
Deoarece nu-și justificau prezența în zonă, persoanele au fost conduse la sediul sectorului PF Lunga pentru cercetări suplimentare.
În cadrul verificărilor s-a constatat faptul că cei patru cetățeni străini provin din Nepal. Au vârste cuprinse între 21 și 34 de ani, două femei și doi bărbați. Aceștia au declarat faptul că au încercat să treacă ilegal frontiera din România în Serbia. Scopul lor era să ajungă în vestul Europei. Cetățenii străini au intrat legal în țară, în baza unor vize de muncă.
„Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat, la finalizarea cercetărilor urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun”, precizează reprezentanții Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Timișoara.
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Folosim cookie-uri pentru a ne asigura că vă oferim cea mai bună experiență pe site-ul nostru. Dacă continuați să utilizați acest site vom presupune că sunteți mulțumit de el.Ok