Președintele PNL Filiala Caraș-Severin, senatorul Marcel Vela, a transmit un mesaj de felicitare experților din Ministerul de Finanțe, ministrului Marcel Boloș și echipei de avocați din Dosarul „Roșia Montană”.
Merită „felicitări pentru că sunt niște eroi contemporani care au salvat țara într-un moment greu!
Când unii spuneau altceva și mulți se lamentau mioritic și depresiv, cântând prohodul cum că România va plăti canadienilor daune de aproape 7 (șapte) miliarde de dolari, iaca nu-i așa!
Felicitări experților din Ministerul de Finanțe, lui Marcel Boloș pentru determinare și, în special, avocaților cu adevărat maeștrii! Respect tuturor!
Dumnezeu să binecuvânteze România!
În dosarul Roşia Montană se cerea despăgubiri României în valoare de 6,7 miliarde dolari. Petenta a fost firma canadiană Gabriel Resources. Aceasta dorea să exploateze aurul aflat în Munţii Apuseni pe baza unei tehnologii care folosea cianură. Procesul a fost câştigat de către consorţiul de firme de avocatură format din LALIVE – Geneva şi casa de avocatură locală LDDP – Leaua Damcali Deaconu Păunescu.
România a fost reprezentată în arbitraj de consorțiul LALIVE și Leaua Damcali Deaconu Păunescu (LDDP). Echipa LALIVE a fost condusă de Dr. Veijo Heiskanen, Matthias Scherer, Lorraine de Germiny și Noradèle Radjai. Alți membri ai echipei au fost Christophe Guibert de Bruet, David Bonifacio, Emilie McConaughey și Baptiste Rigaudeau.
Echipa LDDP a fost condusă de Prof. Crenguta Leaua și i-a inclus pe Prof. Stefan Deaconu, Andreea Simulescu, Liliana Deaconescu, Andra Soare-Filatov, Corina Tănase, Aurora Damcali, Marius Grigorescu și Raluca Popa. Echipa a mai inclus, temporar, și pe Mihaela Maravela și Andreea Piturcă.
Avocatul Crenguţa Leaua are experienţă vastă în arbitraje internaţionale, până acum câştigând împreună cu LALIVE 5 procese de arbitraj pentru România la Curţile de Arbitraj Internaţionale, în valoare totală de peste 3 miliarde de dolari.