În cursul zilei de ieri, pompierii cărășeni au intervenit pentru stingerea a 5 incendii
În cursul zilei de ieri, pompierii cărășeni au intervenit pentru stingerea a 5 incendii. Două dintre acestea au izbucnit la anexe gospodărești, iar celelalte trei s-au manifestat la vegetație uscată.
În jurul orei 11:00, pompierii caransebeșeni au fost solicitați să intervină pentru stingerea unui incendiu la o anexă gospodărească (grajd) din satul Petroșnița, comuna Bucoșnița. La fața locului au fost mobilizate două autospeciale de stingere și o autospecială de primă intervenție și comandă.
Incendiul se manifesta violent, cu flacără, la nivelul acoperișului, pe o suprafață de aproximativ 100 mp. În urma evenimentului, au ars acoperișul și bunurile depozitate în interior (anvelope, furaje). Cauza probabilă a incendiului a fost focul deschis în spații deschise.
Cel de-al doilea incendiu izbucnit la o anexă gospodărească (afumătoare) din satul Globul Craiovei, comuna Iablanița, a cuprins și o altă anexă alăturată (grajd). Un echipaj de pompieri din cadrul Gărzii de Intervenție Bozovici a intervenit, cu o autospecială de stingere, sprijiniți de personal al serviciului voluntar pentru situații de urgență. În urma evenimentului, au ars acoperișul grajdului pe o suprafață de aproximativ 90 mp, 8 tone de cereale, moară de cereale etc. Cauza probabilă de izbucnire a fost determinată de jar sau scântei căzute pe materialele combustibile din apropiere.