Jandarmul montan care sfințește locul! El este plutonier adjutant șef Krepela Iosif, dar colegii ii spun simplu, Adi.
Încă din anul 2005, s-a dedicat cu pasiune serviciului de jandarm montan. Prin implicarea și dorința de a veni în sprijinul turiștilor și protejării mediului înconjurător, Adi, chiar de la începutul carierei a reușit să promoveze examenul de „Șef de post”. A condus Postul de Jandarmi Montan Văliug și Postul de Jandarmi Montan Muntele Mic. A reușit de fiecare dată să încheie cu succes toate misiunile specifice Jandarmeriei Montane.
Cu o carieră militară solidă, plutonier adjutant șef Krepela Iosif a absolvit stadiile specifice pregătirii jandarmilor montani. S-a pregătit și ca paramedic. A adus expertiză și profesionalism în misiunile desfășurate în zonele montane dificile. Fiind un iubitor al muntelui, a reușit, în anul 2020, să atingă vârful Aconcagua, din Munții Anzi, demonstrând dedicare și abilități remarcabile.
Recunoașterea meritelor sale a culminat în anul 2020, când a fost desemnat „Jandarmul Anului” de către inspectorul general al Jandarmeriei Române. S-a confirmat astfel contribuția sa excepțională la menținerea ordinii și siguranței publice, dar și la salvarea de vieți omenești.
Jandarmul Krepela Iosif a participat la recentul eveniment desfășurat în București, unde a fost instruit și a preluat una dintre cele 17 autospeciale pentru acces în zone foarte greu accesibile. Autospecialele sunt achiziționate prin Proiectul cofinanțat din Fondul European de Dezvoltare Regională din Programul Operațional Regional 2014-2020, „Îmbunătățirea capacității de intervenție la urgențe medicale – Regiunea Vest”.
Începând de astăzi, această autospecială, dotată cu un echipament complex pentru acordarea primului ajutor medical, va fi folosită de jandarmii montani din Caraș-Severin pentru a interveni eficient și a salva vieți umane în situații de urgență în aceste zone dificile.
Eforturile jandarmului Krepela Iosif reprezintă un exemplu pentru întreg efectivul Inspectoratului de Jandarmi Județean Caraș-Severin. Totodată, subliniază angajamentul jandarmilor montani în asigurarea securității și protejarea cetățenilor în mediile montane.