Taxa pe lux oficializată ! Impozit special pentru deținătorii de case sau mașini scumpe
Taxa pe lux oficializată ! Impozit special pentru deținătorii de case sau mașini scumpe. O serie de modificări ce vizează Codul fiscal sunt conținute de o lege apărută recent în Monitorul Oficial. Printre multele schimbări fiscale pe care le conține, legea stabilește introducerea unui nou impozit, ce se va aplica celor ce dețin bunuri de valoare mare, respectiv case sau mașini scumpe.
Prevederile amintite sunt cuprinse în Legea 296/2023, publicată recent în Monitorul Oficial. Potrivit documentului, în Codul fiscal se introduce un nou titlu, ce stabilește un impozit special pe bunurile imobile și mobile de valoare mare.
Impozitul special va viza, începând de anul viitor, de fapt, casele și mașinile scumpe. Astfel, vor fi vizate de impozitul special:
-
persoanele fizice care, la data de 31 decembrie a anului fiscal anterior, au în proprietate/ proprietate comună clădiri rezidențiale situate în România dacă valoarea impozabilă a clădirii depășește 2.500.000 de lei (~ 500.000 de euro);
-
persoanele fizice și persoanele juridice care au în proprietate autoturisme înmatriculate/ înregistrate în România a căror valoare de achiziție individuală depășește 375.000 lei (~ 75.000 de euro). Impozitul se datorează pe o perioadă de cinci ani începând cu anul fiscal în care are loc predarea-primirea autoturismului sau pentru fracțiunea de ani rămasă până la împlinirea perioadei de cinci ani de la această dată pentru cele la care predarea-primirea autoturismului a avut loc anterior.
Așadar, în cazul clădirilor rezidențiale, impozitul special se va aplica doar persoanelor fizice, în timp ce în cazul mașinilor, acesta va viza atât persoanele fizice, cât și pe cele juridice.
Citește și: S-au depus la Senat două propuneri de reduceri de taxe
Apoi, noua lege stabilește modul de calcul al impozitului special pe bunurile de valoare mare. Mai precis, el se stabilește:
-
în cazul proprietăților reprezentând clădiri rezidențiale – prin aplicarea unei cote de 0,3% asupra diferenței dintre valoarea impozabilă a clădirii comunicată de către organul fiscal local prin decizia de impunere și plafonul de 2.500.000 lei;
-
în cazul proprietăților reprezentând autoturisme – prin aplicarea unei cote de 0,3% asupra diferenței dintre valoarea de achiziție și plafonul de 375.000 lei.