Primarii liberali din Caraș-Severin, vectori ai modernizării la standarde europene!
Primarii liberali din Caraș-Severin, vectori ai modernizării la standarde europene!
Un astfel de primar Ciclova Română, Cătălin Golu care a reușit în cei 3 ani de mandat, pe lângă o serie de proiecte utile localităților pe care le administrează, proiecte realizate, în derulare sau care așteaptă finanțarea, a reușit să atragă pentru UAT-ul din Valea Carașului și 3 autoturisme ECO, electrice sau hibrid, la alegere.
Citește și: Cătălin Golu, primarul din Ciclova Română deschide noi opotunități pentru comunitatea sa!
„Fondul de Mediu a oferit agenților publici posibilitatea să-și depună un dosar pentru obținerea de eco-vouchere cu ajutorul cărora să-și achiziționeze o mașină electrică sau hibrid. Un estfel de eco-vaucer are o valoare de 120 de mii de lei, aproximativ 25 de mii de euro. Dacă valoarea acesteia depășește suma alocată, diferența trebuie pusă din bugetul local, în cazul noastru, iar dacă te încadrezi în sumă, o poti lua… gratuit.
Pentru depunerea dosarului de solicitare a fost nevoie doar de un cazier fiscal, o declarație de la mediu că nu ești dator, hotărârea de investire, o serie de acte normale și absolut gratuite“ , precizează ambițiosul primar, Cătălin Golu.
În Caraș-Severin au mai obținut eco-vouchere, pe lângă cele trei ale comunei Ciclova, Oravița – 5 și Direcția pentru Întreținerea și Repararea Patrimoniului Consiliului Local Reșița – 3, Iar în Timiș s-au dat doar două.
PNL nu lasă pe nimeni în urmă!