Liberalul Cristian Miclău, edilul orașului Băile Herculane, face investiții majore în recuperarea istoriei stațiunii de pe Valea Cernei. După ce a restaurat Podul de piatră, a finalizat Parcul Central, a sprijinit mai multe unități de cazare și ștranduri termale, unde condițiile sunt excelente, iată că a venit rândul unui alt simbol al stațiunii să fie reabilitat: Fântâna de lângă statuia lui Hercules!
’’Vreau și-mi doresc alături de echipa mea să redăm oamenilor spiritul și măreția celei mai frumoase stațiuni din estul Europei. Atât cât ne permite legea am investit în simbolurile orașului repunându-le în circuitul turistic. Astfel, am reabilitat un obiectiv de interes din centrul stațiunii Băile Herculane după mai bine de 27 de ani. Fântâna de lângă statuia lui Hercules, simbolul orașului de pe Valea Cernei, a devenit punctul de atracție al turiștilor în această vară, care au umplut stațiunea. Și da are și o legendă frumoasă-se spune că, după vizitare, este bine să se arunce câte un bănuț pentru îndeplinirea dorințelor, așa cum se procedează în fântânile renumite din marile oraşe ale lumii. De aceea, vom achiziționa și peştişori viu coloraţi, spre încântarea turiştilor,’’ precizează Cristian Miclău.
La Băile Herculane, povestea merge mai departe grație unui primar devotat!
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Folosim cookie-uri pentru a ne asigura că vă oferim cea mai bună experiență pe site-ul nostru. Dacă continuați să utilizați acest site vom presupune că sunteți mulțumit de el.Ok
Felicitări, d le primar pt intenții!sa va ajute Dumnezeu sa le finalizați!