ȘOC! Pădurarul de la Anina s-a sinucis?!

În această dimineață, în jurul orei 08.00, Poliția Orașului Anina a fost sesizată prin apel 112, cu privire la faptul că un pădurar în vârstă de 40 de ani s-ar fi împușcat cu o armă de vânătoare în interiorul unui cantonului silvic pe care îl are în administrare, în zona Anina.

Polițiștii deplasați de urgență la fața locului, l-au găsit pe bărbatul de 40 de ani decedat, într-o cameră a cantonului silvic, lângă cadavrul acestuia fiind găsită o armă de vânătoare.

Cadavrul bărbatului va fi transportat la Serviciul de Medicină Legală în vederea efectuării necropsiei și stabilirii cauzei decesului.

Polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă și continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate cum s-a produs tragicul eveniment.

Datele ne-au fost furnizate de către Inspectoratul Județean de Poliție, prin purtătorul de cuvânt, inspector principal Alina Boeru.

NICOLAE DAVID

Lasă un răspuns