Noi drepturi ale pacienților
Noi drepturi ale pacienților. Printre drepturile stabilite de legislația în vigoare pentru pacienți se numără dreptul de a fi respectat, cel la îngrijiri până la ameliorarea stării sau până la vindecare și cel de a cere și de a primi o a doua opinie medicală. În plus, de la începutul anului, s-a stabilit că pacienții vor avea dreptul la medicină personalizată, iar rudele să primească, fără prea mari bătăi de cap, datele medicale ale unui pacient.
În primul rând, în primăvară s-au schimbat regulile privind accesul rudelor la datele medicale ale unui pacient. Mai exact, regula potrivit căreia rudele unui pacient decedat aveau acces la datele medicale ale acestuia doar dacă exista un consimțământ explicit în acest sens s-a schimbat, astfel încât acum, la decesul unui pacient, toate informațiile medicale ce-l vizează sunt furnizate facil rudelor.
În astfel de cazuri, datele unui pacient se transferă, la cerere, rudelor, în următoarea ordine: soțului supraviețuitor, descendenților – copii, nepoți etc., ascendenților – părinți, bunici etc. (sau tutorii), rudelor în linie colaterală până la al patrulea grad (inclusiv).
Tot în acest an s-a stabilit că pacienții vor putea primi servicii medicale în funcție de particularitățile fiecăruia, nu doar de afecțiune. Practic, se introduce și la noi medicina personalizată.
Dreptul la medicină personalizată, pe baza recomandării medicale, este stabilit de Legea 138/2023, ce se va aplica din 26 noiembrie.
Legea 46/2003 mai stabilește și alte drepturi ale pacientului. De pildă, pacienții au dreptul la îngrijiri medicale de cea mai înaltă calitate de care societatea dispune, în conformitate cu resursele umane, financiare și materiale.
Totodată, pacientul are dreptul de a cere și de a obține o altă opinie medicală și dreptul la îngrijiri medicale continue până la ameliorarea stării sale de sănătate sau până la vindecare.
De asemenea, pacientul are dreptul de a fi respectat ca persoană umană, fără nici o discriminare, și dreptul de a fi informat cu privire la serviciile medicale disponibile, precum și la modul de a le utiliza.
Citește și: Cardul european de sănătate