Covid -19: Încă o victimă în Caraș-Severin! 767 noi infestați în țară!
Direcția de Sănătate Publică Caraș-Severin a anunțat pentru data de 19 iulie următoarea raportare statistică referitoare la situația generată de Coronavirus în județul Caraș-Severin și în ţară.
Astfel, duminică s-a raportat un număr total de 145 de cazuri de infectare cu coronavirus în Caraş-Severin, cu unul mai mult decât se anunțase ieri.
Din nefericire, s-a înregistrat și un deces, numărul pacienților cărășeni care au pierdut lupta cu coronavirus ajungând la nouă de la începutul pandemiei.
20 de pacienți cărășeni sunt internați în spitale, nouă la Spitalul Judeţean de Urgenţă Reşiţa, șapte la Spitalul Municipal din Caransebeş și patru pacienți sunt internați la unități medicale din alte județe. În izolare la domiciliu sunt șapte persoane, una la Bocșa, patru la Reșița, una la Caransebeș și o persoană rezidentă din Austria. De asemenea, în ultimele 24 de ore, doi pacienţi au fost declaraţi vindecaţi şi externaţi, ambii la Reșița, alte 36 persoane au ieșit din izolare. Până în prezent, au fost testate un număr de 2270 de persoane.
Până astăzi, 19 iulie, pe teritoriul României, au fost confirmate 37.458 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). Dintre persoanele confirmate pozitiv, 25.042 au fost externate, dintre care 22.617 de pacienți vindecați și 2.425 de pacienți asimptomatici, externați la 10 zile după depistare.
Totodată, până în prezent, 935 de pacienți cu test pozitiv au fost externați la cerere.
Până astăzi, 2.026 persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 au decedat.
În intervalul 18.07.2020 (10:00) – 19.07.2020 (10:00) au fost înregistrate 17 decese ( 5 bărbați și 12 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Argeș, Buzău, Caraș-Severin, Dolj, Galați, Gorj, Iași, Maramureș, Olt și Sibiu.
Dintre acestea, 2 decese au fost înregistrate la categoria de vârstă 40-49 ani, 2 decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 4 la categoria de vârstă 60-69 ani, 5 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 4 decese la persoane cu vârsta de peste 80 de ani.
16 dintre decese sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități. Un pacient decedat nu a prezentat comorbidități.
De la ultima informare transmisă de Grupul de Comunicare Strategică, au fost înregistrate alte 767 noi cazuri de îmbolnăvire.
La ATI, în acest moment, sunt internați 286 de pacienți.
Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 958.622 de teste.
În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 465 de apeluri la numărul unic de urgență 112.
Ca urmare a încălcării prevederilor Legii nr. 55 din 15.05.2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, polițiștii și jandarmii au aplicat, în ultimele de 24 de ore, 1.662 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 446.300 de lei.
Reamintim cetățenilor că Ministerul Afacerilor Interne a operaționalizat, începând cu data de 04.07.2020, o linie TELVERDE (0800800165) la care pot fi sesizate încălcări ale normelor de protecție sanitară.
Apelurile sunt preluate de un dispecerat, în sistem integrat, și repartizate structurilor teritoriale pentru verificarea aspectelor sesizate.
NICOLAE DAVID