Marcel Vela: „Datoria nobilă a fiecărui politician este să salveze viața”
Ministrul de Interne, Marcel Vela, s-a aflat recent la Timişoara, pentru a inaugura o unitate mobilă cu 12 paturi de terapie intensivă care a fost montată în curtea Spitalului de Boli Infecţioase ”Victor Babeş” din Timişoara.
Potrivit ministrului, două astfel de unităţi au fost trimise la Galaţi şi Ploieşti, iar o a patra se află la Ministerul de Interne şi aşteaptă să fie distribuită unde va fi nevoie.
„Eu mă bazez foarte mult pe responsabilitatea românilor, cei care nu respectă regulile sunt destul de puţini. Evident că există riscuri, mai ales într-o situaţie delicată (…) Profitând de anumite interpretări cu privire la drepturile individului este, după cum văd la anumiţi politicieni, mai important decât dreptul dumneavoastră de a vă proteja sănătatea. Dreptul meu de a mă mişca văd că nu este analizat, cântărit, cu dreptul meu de a fi sănătos. Această situaţie delicată a dus la o discuţie polemică, în antiteză, cine şi ce drepturi are, cum sunt ele analizate, cântărite. Cred că este o datorie nobilă a fiecărui politician să salveze viaţa. Viaţa bate orice teorie şi dilemele ce le au unii în cap. După cum vedeţi, astăzi s-a înregistrat un număr record de cazuri şi îi rog pe aceşti cavaleri ai coronavirusului, să meargă la familiile care sunt într-o situaţie tragică şi au pierdut pe cineva drag. (…) Vă rog să mă credeţi că situaţia este dramatică, acest virus există, este un duşman care nu distinge între bărbaţi şi femei, între tineri şi bătrâni, cu atât mai mult între membri unui partid sau altul”, a declarat ministrul Marcel Vela, la Timişoara.
Ministrul de Interne s-a declarat, totuşi, optimist în ceea ce privește lupta anticovid.
”Sunt optimist şi cred că vom reuşi, cred că raţiunea va învinge, cred că zona raţională va fi deasupra celei emoţionale, cred că interesul electoral va păli în faţa interesului general fiindcă e păcat ca unii politicieni să promoveze conspiraţii doar pentru a cumula voturi. Că facem teste multe, puţine, cred că cel mai cumplit număr este cel al celor care nu mai sunt printre noi şi a celor care suferă acum în secţiile de Anestezie și Terapie Intensivă. Îi rog pe cei care contestă efortul guvernului, medicilor, să ia legătura cu o familie care a trecut prin această dramă sau să discute cu medicii din Secţiile de Anestezie și Terapie Intensivă”, a mai declarat, Ministrul de Interne, Marcel Vela.
SORIN OȘAN