Nu este bine deloc … Progresul Ezeriș a cedat în fața Hațegului
Pe un teren cu mai mult noroi decât gazon, Progresul Ezeriș a cedat în fața Hațegului în a doua etapă din play-out. Astfel, ezerișenii rămân pe ultima poziție a play-outului cu doar 11 puncte, dar cu șanse de a rămâne în continuare în liga a 3-a .
Progresul Ezeriș– Retezatul Hațeg 1-3 (1-0) Au marcat: Piquionne (49, din penalty) – Mazilu (17), Buzducea (74), Lupulescu (79).
Cărășenii au început meciul crispați așa că Hațegul a profitat și a deschis scorul repede, încă din minutul 17. Apoi cele două echipe și-au creat ocazii, dar nici una nu a reușit să le fructifice, astfel că scorul primei reprize a fost în favoarea Hațegului.
După ce au revenit de la cabine, băieții lui Manu Gheorghe au fost mai motivați. Au pus probleme serioase Hațegului. Au reușit chiar să marcheze în minutul 49, din penalty, prin atacantul Piquionne Loick. Tot elanul Ezerișului s-a dus în minutul 70. Atunci portarul Cristian Birăescu a avut o ieșire greșită și din poziția de ultim apărător și-a faultat un adversar.
Căpitanul amfitrion a văzut cartonașul roșu direct, iar Manu a fost nevoit să scoată un jucător de câmp pentru a-l introduce pe Varga, portarul de rezervă. Rămași în inferioritate, ezerișenii au clacat și au încasat repede alte două goluri de la Hațeg. Astfel Ezeriș nu a reușit să obțină un scor favorabil în fața Hațegului.
Manu Gheorghe: „Nu a fost să fie victorie, deși am fost încrezători, deși am început foarte bine a doua repriză. Istoria s-a scris la acel fault a lui Cristi, care a primit cartonașul roșu. Asta a fost astăzi, am început meciul puțin greoi, dar și puțin timorați din cauza locului din clasament. Am fost conduși 1-0, la pauză am intrat la băieți în vestiar, am strâns rândurile. Și am reușit să intrăm foarte bine în repriza a doua și am reușit acel gol imediat, prin atacantul nostru Loick. Deși pe parcursul meciului, eram peste ei și le-am luat aripile, prin golul acela marcat imediat după pauză. Faultul lui Cristi și cartonașul roșu ne-au tăiat nouă aripile din păcate. Mai sunt meciuri de jucat, nu se știe niciodată ce se poate întâmpla.
Atâta timp cât matematic nu suntem retrogradați, eu rămân lângă echipă. Trebuie să fim împreună și la bine și la rău. Pierderea cea mai mare nu sunt cele 3 puncte, ci Birăescu care a luat cartonaș roșu. Asta este, mergem înainte până la final, atâta timp cât încă avem șanse matematic, pot spune că ne luptăm până la ultima picătură.”
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Folosim cookie-uri pentru a ne asigura că vă oferim cea mai bună experiență pe site-ul nostru. Dacă continuați să utilizați acest site vom presupune că sunteți mulțumit de el.Ok