9 tablouri în valoare 320.000 de euro furate din Austria recuperate de poliția cărășeană!
La data de 10 noiembrie 2022, polițiști ai serviciilor de investigații criminale din cadrul inspectoratelor de poliție județene Caraș-Severin și Timiș au pus în executare 4 mandate de percheziție domiciliară. Misiunea a fost declanșată la solicitarea autorităților judiciare austriece, într-un ordin european de anchetă. Ea s-a desfășurat sub coordonarea procurorilor din cadrul parchetelor de pe lângă judecătoriile Oravița și Timișoara.
În urma perchezițiilor au fost indisponibilizate 9 tablour. Acestea au fost estimate la peste 320.000 de euro. Acțiunile derulate au fost realizate în colaborare cu reprezentanți ai Poliției din Austria și ai Ambasadei Republicii Austria în România.
Operele de artă ar fi fost sustrase în urmă cu mai mulți ani, de un cetățean român, din locuința unui artist austriac. Tablourile au fost aduse ulterior la adresele acestuia din Caraș-Severin și Timiș.
Cele 9 tablouri au fost predate polițiștilor austrieci și transportate pe teritoriul statului de proveniență.
Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcția Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române.
La percheziții au participat polițiști ai serviciilor criminalistice din cadrul inspectoratelor de poliție județene Caraș-Severin și Timiș, dar și luptători ai Serviciului pentru Acțiuni Speciale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Caraș-Severin.
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Folosim cookie-uri pentru a ne asigura că vă oferim cea mai bună experiență pe site-ul nostru. Dacă continuați să utilizați acest site vom presupune că sunteți mulțumit de el.Ok