Mașinile cu volan pe dreapta vor fi interzise în România
Mașinile cu volan pe dreapta ar urma să fie interzise pe drumurile publice în viitorul apropiat. Proiectul se află deja înaintat la Camera Deputaților și urmează să fie dezbătut în comisiile de specialitate. Există șanse ca din această primăvară să nu mai vedem în trafic astfel mașini cu volan pe dreapta. Într-un fel mai bine, pentru că e mai sigur. Cel puțin așa denotă din statistici. Proiectul depus de PNL a fost adoptat de Senat, iar acum se află la Camera Deputaților, forul decizional definitiv în acest caz.
Conform Poliției Rutiere, peste 120.000 de mașini cu volan pe dreapta au fost înmatriculate până acum în România. Această inițiativă a apărut după ce Poliția a transmis că numărul total al accidentelor produse de mașini cu volanul pe dreapta depășește 10% din totalul accidentelor pe an. Șoferii care au astfel de mașini își pot muta volanul pe stânga, dar această operațiune costă în jur de 1500 de euro. E totuși o opțiune bună. În caz contrar amenzile vor fi mari pentru șoferii care conduc astfel de mașini. Proiectul mai prevede sancțiuni drastice pentru cei care vor continua să circule cu volanul pe partea dreaptă.
Șoferii vor risca amenzi de până la 1160 de lei și vor rămâne fără talon. Există și două excepții în acest proiect, aici intră autovehiculele istorice și mașinile utiliare, cum ar fi cele de curățenie stradală. Pentru a intra în vigoare, legea trebuie să fie adoptată de Camera Deputaților și mai apoi promulgată de președintele Klaus Iohannis. Dar ce facem totuși cu ele? Că de vândut cine le mai cumpără. Programul ,,Rabla”, rămâne una dintre soluții. Sau în cel mai rău caz la dezmembrări! Centrele de colectare metal abia așteaptă.
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Folosim cookie-uri pentru a ne asigura că vă oferim cea mai bună experiență pe site-ul nostru. Dacă continuați să utilizați acest site vom presupune că sunteți mulțumit de el.Ok