Lotrii de lemn și șofer drogat la Pojejena

Lotrii de lemn și șofer drogat la Pojejena

Lotrii de lemn și șofer drogat la Pojejena. 

 Ieri, la ora 17.00, polițiști de la Secția 7 Poliție Rurală Moldova Nouă au oprit pentru control, pe DN 57, în localitatea Radimna, o autoutilitară încărcată cu material lemnos. Aceasta circula în direcția Pojejena. Șoferul era un bărbat de 30 de ani, din localitate, care nu deținea documente de proveniență și de însoțire a materialului lemnos transportat.
 Cantitatea de 1,2 metri cubi de material lemnos, lemn de foc de esență gorun, a fost lăsată în custodie reprezentanților Ocolului Silvic zonal. Bărbatul de 30 de ani a fost sancționat contravențional pentru nerespectarea legislației privind transportul de material lemnos.

DEPISTAT SUB INFLUENȚA SUBSTANȚELOR PSIHOACTIVE, ÎN TIMP CE CONDUCEA UN AUTOTURISM
 Ieri, la ora 14.00, polițiști de la Poliția Orașului Moldova Nouă au oprit pentru control pe DN 57, în Moldova Nouă, un autoturism. Acesta circula în direcția Orșova. Șoferul era un bărbat de 33 de ani, din Pojejena. Acesta fiind agitat, a fost testat cu aparatul Drugtest. Rezultatul fiind pozitiv pentru THC.
Citește și: Numărul șoferilor prinși drogați la volan l-a depășit pe cel al conducătorilor auto beți
 Conducătorul auto a fost condus la spital pentru prelevarea de mostre biologice. Polițiștii au întocmit dosar penal pentru conducerea unui autovehicul sub influența substanțelor psihoactive și continuă cercetările.

Lasă un răspuns