Reșița și Ocna de Fier au accesat bani prin Programul Național de Investiții ”Anghel Saligny”!
Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației a semnat contractul de finanțare prin Programul Național de Investiții ”Anghel Saligny”, pentru investiția din municipiul Reșița și comuna Ocna de Fier. La Reșița este vorba de proiectul în valoare de 43.000.000 lei. “Legătura rutieră între artera principală a Reșiței și parcul industrial și zona de regenerare urbană Mociur, în vederea extinderii transportului în comun – Faza 1+2”.
Totodată s-a semnat și contractul – “Modernizare alimentare cu apă localitatea Ocna de Fier, comuna Ocna de Fier, județul Caraș – Severin”. Valoarea proiectului este de 8.911.196 lei.
„Prin Programul Național de Investiții ”Anghel Saligny”, Guvernul României, prin Ministerul Dezvoltării, dispune de un buget de 65,5 miliarde de lei. Din acesta se asigură serviciile de bază în localități (apa, rețeaua de canalizare și gaze) și se reabilitează drumurile și podurile.
Cu aceste proiecte, numărul contractelor semnate, până în prezent, în cadrul Programului Național de Investiții ”Anghel Saligny”, se ridică la 279. Valoarea totală este de 2.846.803.439,87 de lei.” – Daniel George Surdu –Secretar de Stat în Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației .
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Folosim cookie-uri pentru a ne asigura că vă oferim cea mai bună experiență pe site-ul nostru. Dacă continuați să utilizați acest site vom presupune că sunteți mulțumit de el.Ok