Toți cetățenii vor putea avea un cont bancar pentru care să nu achite comisioane
Toți cetățenii vor putea avea un cont bancar pentru care să nu achite comisioane. După cum apare într-un proiect legislativ adoptat ieri la Senat, fiecare cetățean va avea garantat un cont fără comisioane financiare, în care să poată primi salariul sau beneficiile sociale.
Astfel, de principiu, deschiderea și administrarea contului, precum și retragerea de numerar de la bancomat, printre altele, vor fi lipsite de comisioane.
Prin propunerea legislativă, inițiatorii vor să ofere oportunitatea fiecărui cetățean de a avea garantat un cont fără comisioane financiare. Un cont unde să i se facă plata drepturilor salariale sau a beneficiilor sociale. Propunerea merge acum la votul decisiv al deputaților.
Prin această măsură, respectiv crearea unui cont de bază pentru fiecare cetățean, se va îmbunătăți relația acestora cu statul. Se dorește optimizarea transferurilor. Acestea sunt: primirea indemnizațiilor sociale, plata taxelor și a impozitelor, după cum este subliniat în nota de fundamentare a viitoarei legi.
Astfel, deschiderea și administrarea contului, retragerea de numerar, interogarea soldului la bancomat, plățile online și închiderea contului de bază, utilizat de cetățeni în relație cu statul, vor fi lipsite de comisioane.
Citește și: Propunere: Toți cetățenii să aibă un cont bancar pentru care să nu achite comisioane