Manu Gheorghe: „Lucrurile trebuie luate pas cu pas”

Manu Mircea Gheorghe este antrenorul echipei Progresul Ezeriș, din liga a 3-a, cărășeană. Este gugulan veritabil, născut în anul 1982, la Caransebeș. Manu și-a început cariera de fotbalist la CSS Caransebeș, a continuat apoi în liga a 3-a cărășeană.

A urmat un periplu în Spania pentru 2 sezoane. Ulterior s-a mutat Italia. În anul 2018 a absolvit cursurile Școlii de Antrenori de la Coverciano. L-a  avut profesor pe celebrul Cesare Pandelli. Și-a început cariera de antrenor în Italia, iar de câteva luni s-a întors în România pentru a pune în practică metodele italienești de fotbal.

Rep.: Ce a însemnat perioada petrecută în Italia, pe plan profesional, pentru dumneavoastră?
M.G.: “Eu am venit după o activitate de fotbalist, petrecută în România, apoi doi ani de zile am jucat în Spania. Prin intermediul soției, pe care am cunoscut-o în România, am decis să mă transfer în Italia. Acolo am început să joc, dar veneam după o perioadă în care am stat aproape jumătate de an. Mi fost puțin mai greu, deoarece n-am avut continuitate. Viața în Italia a fost foarte scumpă, așa că am fost nevoit să mă angajez. Pot să spun că am mai continuat undeva la jumătate de an, dar organismul nu era obișnuit și cu lucrul și cu fotbalul… așa că am renunțat la fotbal. Am avut și niște probleme medicale. Eram deja la a doua operație la genunchi. Așa am început să antrenez. Am avut o grupă de copii mici, acolo li se zicea pulcini. Apoi cei din club, văzând rezultatele mele, mi-au propus o grupă de juniori mai mari, undeva la 14 ani. Este normal o dată ce ai rezultate ești promovat mai sus. Apoi am fost recrutat de un alt club, care era satelitul clubului Piacenza. Aceștia erau o echipă destul de bună, acolo în zona în care stăteam noi. Am început la U21. Am continuat 3 ani acolo, iar mai apoi mi s-a oferit postul la prima echipă. Doar că eu având doar Facultatea de Educție Fizică și Sport, puteam să antrenez doar la copii. Apoi mi-am depus actele la școala de antrenori de la Coverciano. Am participat pentru un post de antrenor. Norocul a fost de partea mea, pentru că din 120 de locuri, am avut ocazia să intru pe locul 18. Și pot să spun că de acolo mi s-a schimbat viața. Mi-am luat licența UEFA B. Apoi am început cu echipele de seniori. La început am mers ca secund, pentru a vedea ce înseamnă lucrul cu o echipă de seniori și a lua totul pas cu pas.”

Rep.: De ce v-ați întors în România?
M.G.: „M-am întors în România în primul pentru a-mi îndeplini obiectivele pe plan profesional. Eu având licența B, puteam să activez la un nivel mai scăzut. Eu voiam și îmi trimisesem actele pentru UEFA, dar acolo în Italia este foarte greu. Federația italiană, la fel ca toate federațiile UEFA, pune la concurs 25 de posturi, dar acolo sunt jucători de divizia A, de seria A, de talie mondială și este foarte greu să intri. Probabil poți să concurezi toată viața și să nu intri niciodată. Și pentru asta am optat să revin acasă… să reușesc să-mi obțin licența UEFA. Apoi să evoluez în cariera de antrenor. Întotdeauna am optat pentru ceva mai bun, atât pentru echipa mea, cât și pentru mine personal.”

Rep.: De ce ați ales Progresul Ezeriș?
M.G.: „În primul rând eu când am revenit în România am început de la divizia D. Eu sunt de părere că lucrurile trebuie luate pas cu pas. Și cu voia lui Dumnezeu sunt aici acum, la Progresul Ezeriș. Am acceptat această provocare, deoarece am văzut că există potențial. Băieții chiar au puțină calitate și așa am bătut palma cu Progresul Ezeriș.”

Citește și: Gheorghe Manu: „Dacă marcam gol la lovitura liberă directă de la 0-0. Era 1-0 pentru noi și închideam jocul…”

Rep.: Cum ați găsit echipa în momentul în care ați preluat-o? Și cum este în momentul de față?
M.G.: „În urma circumstanțelor care au fost, echipa nu era pregătită pentru liga a 3-a. Au adus jucători care au mai fost la echipă, jucători liberi de contract s-a făcut o pregătire, dar problema este că o dată ce nu ai o pregătire de precampionat este foarte greu să faci față echipelor omogene. După părerea mea a existat și o lipsă de motivație a băieților. După ce am început antrenamentele se vedea că băieții nu au pregătire fizică, ei pe partea aceasta fiind undeva la 20% din capacitatea lor. Am început încet, încet, iar în prima săptămână am avut un rezultat neașteptat cu Jiul Petroșani, am pierdut la ultima fază a meciului. Apoi a urmat meciul de la Deva, cu liderul din campionat, unde am pierdut 4-0. A început apoi panta ascensivă. Am câștigat acasă cu Gilortul Tg. Cărbunești, ei fiind lideri în momentul acela. Iar apoi am mers la Brad, unde am avut șanse reale de câștig… am ratat multe ocazii, dar am reușit să facem acel 1-1. Apoi a venit meciul de acasă cu Hațegul, unde putea să și pierdem, dar puteam să și câștigăm. Meciul s-a terminat la egalitate. Iar acum în ultimul meci, cu Severinul, n-am reușit să marcăm în urma unei situații clare de gol, iar fotbalul te pedepsește …am luat un gol de cascadorii râsului după părerea mea. Cam aceasta este situația evoluției mele de la Progresul Ezeriș.”

Rep: Ce vă doriți să realizați alături de Progresul Ezeriș?
M.G.: „Alături de Progresul Ezeriș eu doream să-i duc undeva mai sus, însă din ceea ce eu am urmărit niște dorințe ale patronului și a unor persoane care au fost în conducerea clubului Ezeriș, de a fi pe un plan mai evoluativ și de a avea reale speranțe de a promova în divizia B. Până la urmă am zis să facem un proiect pe 3 ani de zile. Acm obiectivul nostru ar fi să ne salvăm de la retrogradare. Să încercăm să luăm un loc cât mai bun în clasament. Urmând ca de anul viitor să ne reorganizăm. Să încercăm să punem reale probleme adversarilor. Să prindem un loc de play-off. Iar apoi, în al 3-lea an, ne propunem încununarea proiectului pe care dorim să-l demarăm. Dar repet, este la nivel de discuții. Contează foarte mult și ce sprijin vom avea din partea conducerii, pentru că e foarte greu să menții o echipă în liga a 3-a.”