Propunere: Toți cetățenii să aibă un cont bancar pentru care să nu achite comisioane
Propunere: Toți cetățenii să aibă un cont bancar pentru care să nu achite comisioane. După cum apare într-un proiect legislativ pus miercuri în dezbaterea senatorilor, fiecare cetățean va avea garantat un cont fără comisioane financiare, în care să poată primi salariul sau beneficiile sociale. Astfel, de principiu, deschiderea și administrarea contului, precum și retragerea de numerar de la bancomat, printre altele, vor fi lipsite de comisioane.
Prin propunerea legislativă de la Senat, inițiatorii vor să ofere oportunitatea fiecărui cetățean de a avea garantat un cont fără comisioane financiare, unde să i se facă plata drepturilor salariale sau beneficiilor sociale.
Prin această măsură, respectiv crearea unui cont de bază pentru fiecare cetățean, se va îmbunătăți relația acestora cu statul, în sensul optimizării transferurilor, printre care: primirea indemnizațiilor sociale, plata taxelor și a impozitelor, după cum este subliniat în nota de fundamentare a viitoarei legi.
Astfel, deschiderea și administrarea contului, retragerea de numerar, interogarea soldului la bancomat, plățile online și închiderea contului de bază, utilizat de cetățeni în relație cu statul, vor fi lipsite de comisioane.
Eliminarea comisioanelor se va face doar în limita veniturilor salariale plătite de angajator, a pensiilor, indemnizațiilor și alocațiilor de asistență socială.
De asemenea, plata drepturilor salariale și a prestațiilor sociale se va face numai prin mijloace de plată fără numerar, în contul de bază. Singura excepție de la această regulă se va face în cazul consumatorului vulnerabil, care va putea solicita efectuarea plății în numerar.
Conform Legii 258/2017, consumator vulnerabil din punct de vedere financiar este persoana cu un venit lunar ce nu depășește echivalentul a 60% din câștigul salarial mediu brut pe economie (peste 6.000 de lei în prezent) sau cu un venit în ultimele șase luni ce nu depășește echivalentul a 60% din câștigul salarial mediu brut pe economie.
Totodată, prin proiectul de față se propune și ca toți comercianții să fie obligați să accepte plățile cu cardul.