Ziua Limbii Române se sărbătoreste în România la 31 august la aceeași dată cu Limba Noastră o sărbătoare similară celebrată în Republica Moldova, din anul 1990!
Ziua Limbii Române se sărbătorește în România la 31 august la aceeași dată cu Limba Noastră o sărbătoare similară celebrată în Republica Moldova, din anul 1990! Această zi are scopul de a onora limba de stat.
Conform legii, Ziua Limbii Române poate fi marcată de către autoritățile și instituțiile publice, inclusiv de reprezentanțele diplomatice și institutele culturale ale României, precum și de către alte instituții românești din străinătate. Cu această ocazie se organizează programe și manifestări cultural-educative, cu caracter evocator sau științific.
Una dintre cele mai frumoase definiții ale limbii române îi aparține poetului Nichita Stănescu: „Limba română este patria mea”.
Limba română este, între limbile romanice, a cincea după numărul de vorbitori, în urma spaniolei, portughezei, francezei şi italianei, fiind vorbită în toată lumea de 28 de milioane de persoane, dintre care 24 de milioane o au ca limbă maternă.
17 milioane se află în Romania, unde româna este limbă oficială şi limbă maternă pentru mai mult de 90% din populaţie.
În Republica Moldova limba română este limbă oficială şi limbă maternă pentru trei sferturi din populaţie, iar în provincia autonomă Voivodina din Serbia, limba română este una dintre cele şase limbi oficiale.
De asemenea, româna este limbă oficială sau administrativă în Uniunea Latină, organizaţie internaţională care reuneşte ţările lumii în care se vorbeşte una dintre limbile romanice şi în Uniunea Europeană, de la 1 ianuarie 2007.
Limba română este una dintre cele cinci limbi în care se oficiază servicii religioase în statul monastic Muntele Athos.
Limba română este limbă maternă sau este vorbită şi în Ucraina, Ungaria, pe Valea Timocului în Serbia sau în Bulgaria. Este vorbită şi în comunităţile etnicilor români din Croaţia, Slovenia, Slovacia sau Polonia.
Emigranţii au dus limba română peste tot în lume. În Israel 5 % din populaţie provine din România şi vorbeşte limba română. În Italia, Spania, SUA, Canada, Franţa, Germania, Portugalia, Cipru sau Australia se estimează că locuiesc peste 3 milioane de români.
Studenţii străini sau cei care au lucrat în România sunt vorbitori de limba română şi se estimează că peste o jumătate de milion de arabi din Orientul Mijlociu, care şi-au făcut studiile în România, vorbesc limba română.
Limba română este predată în ţări est-europene unde există comunități semnificative româneşti, dar şi în instituţii de învăţământ din 43 de ţări ale lumii, unde limba română este învăţată ca limbă străină.
Tuturor trăitorilor în limba română: LA MULȚI ANI !
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Folosim cookie-uri pentru a ne asigura că vă oferim cea mai bună experiență pe site-ul nostru. Dacă continuați să utilizați acest site vom presupune că sunteți mulțumit de el.Ok