Reşiţeanul Dani Oţil vrea să se dea cu avionul în Valea Domanului
Etapa a doua a Campionatului Național de Viteză în Coastă la Automobilism, categoria I, s-a desfășurat la Reşiţa, în perioada 4-5 iulie, pe traseul deja consacrat de pe Valea Domanului. Organizatorii etapei de la Reșița au fost CB Rally Vest, Federația Română de Automobilism Sportiv și Primăria municipiului Reșița.
Chiar dacă competiția s-a desfășurat fără spectatori, dar cu participarea a 70 de piloți, de la startul competiției nu au lipsit personalități sportive și media. Sâmbătă, când a avut loc recunoașterea traseului, renumitul sportiv Mihai Leu a participat la Categoria GT, cu o mașină Ferrari 458 Challenge Evo, avându-l copilot pe cunoscutul om de fotbal Dorinel Munteanu.
Pilotul Radu Benea, de la CB Rally Vest Timișoara, a avut sâmbătă un copilot mai puţin obişnuit, nimeni alta decât fosta gimnastă Lavinia Miloșovici, multiplă campioană olimpică, cea care a obţinut ultima notă de 10 la gimnastică, evenimentul având loc la Barcelona.
De asemenea, reșițeanul Dani Oțil, vedetă a Antenei 1 cu emisiunea de matineu „Neatza, cu Răzvan și Dani”, a participat la concursul din Valea Domanului, la Grupa CN/E2-SC, în calitate de pilot al echipei Total Racing Team, cu o mașină Dallara F 302, dar a fost desemnat de către organizatori să facă și oficiile de premiere.
Înaintea, concursului, Dani Oțil a declarat: „Este o etapă mai tristă, pentru că sunt mai puțini spectatori decât sunt de obicei la Reșița. Pentru noi (piloții – n.r.) este o fericire, însă, că am ajuns aici. În urmă cu o lună de zile, nu puteam să spunem sigur dacă ajungem să concurăm. Complimente organizatorilor, a fost totul impecabil, cu transmisii live, cu drone, ceea ce nu s-a mai întâmplat în România! Niciun sezon nu este compromis, pentru că sunt mai puține etape. Poți avea un sezon și cu trei etape, dacă nu ai buget, de exemplu, și nu poți vorbi de un sezon ratat, ci vorbim de un sezon interesant. La Reșița s-a bătut un record de piloți, de monoposturi, biposturi și prototipuri în istoria României, la Coastă! Suntem atât de mulți, pentru că înainte erau mai puțini, doi, trei, patru sau cinci piloți, și asta înseamnă că tot sportul s-a dus în sus, chiar și în pandemie. Să sperăm că ne vor da voie cu spectatori, iar la anul publicul să fie dublu față de ceea ce ne așteptăm noi”, a spus Dani Oţil.
Referitor la obiectivul în campionat, Oțil a punctat: „Eu mă «dau» cu o mașină pe care nu o cunosc deloc, mă dau doar pentru distracție, și obiectivul meu este să mă simt bine și să nu stric nimic la mașină. Și să înțeleg dacă această mașină este mai «iute» decât a mea, care are mai puțini cai putere”.
La finalul cursei, Dani Oțil a considerat că s-a descurcat bine pe o mașină „necunoscută” lui, dar a fost și bucuros pentru că nu a plouat, deoarece altfel ar fi avut mai multe probleme. Oțil a lăudat organizatorii și traseul, unul pe care a promis că-l va parcurge la anul cu… avionul.
La finalul cursei, Dani Oțil s-a situat pe locul 9 în Clasamentul general, cu timpul de 04:42,329, la o diferenţă de 0:36,738 de primul loc, ocupat de Emil Nestor.
Festivitatea de premiere a fost oficiată de către același Dani Oțil, cu șarmu-i caracteristic.
Florin ŞTIUBE