Primele gaze din Marea Neagră au intrat astăzi în sistemul național de transport!
Primele gaze din Marea Neagră au intrat astăzi în sistemul național de transport! Compania Black Sea Oil & Gas SA (BSOG) împreună cu partenerii săi de concesiune, Petro Ventures Resources și Gas Plus Dacia, anunță începerea miercuri după-amiază a producției de gaze din Proiectul de Dezvoltare Gaze Naturale Midia ți introducerea primelor gaze în Sistemul Național de Transport.
Companiile estimează, într-un comunicat, o producție de 0,5 miliarde de metri cubi de gaze. Producția la platou va fi de aproximativ 1 miliard de metri cubi de gaze pe an pentru următorii trei ani din cei zece ani de viață estimați pentru zăcămintele Ana și Doina.
Proiectul Midia este primul proiect nou de dezvoltare a gazelor naturale din platoul continental românesc al Mării Negre din ultimii 30 de ani și singurul proiect în dezvoltare aflat în derulare în prezent. Acesta constă în cinci sonde de producție (o sondă submarină la zăcământul Doina și patru sonde de producție la zăcământul Ana), o platformă de producție monitorizată și operată de la țărm, amplasată pe zăcământul Ana și o conductă submarină de 126 km care asigură transportul gazelor până la noua stație de tratare a gazelor („STG”) din comuna Corbu, județul Constanța.
Citește și : Plafonarea prețurilor la energie și gaze, aprobată de Guvern
Gazele tratate sunt livrate în sistemul național la stația de măsurare a gazelor aflată în incinta STG.
Mark Beacom, Directorul General al BSOG, a declarat: „A fost un drum lung și plin de provocări pentru a ajunge, în sfârșit, în acest moment important pentru țară. Proiectul MGD a marcat o serie de premiere pentru România, toate realizate în timpul unei pandemii și, mai recent, a unui conflict în Ucraina care amenința să afecteze operațiunile din Marea Neagră. Rezultatul tuturor acestor eforturi este că Proiectul MGD asigură nu doar 10% din cererea de gaze a României, ci și deschide calea, poate chiar utilizând infrastructura proiectului nostru, altor proiecte de dezvoltare din platoul continental al Mării Negre aparținând României. De asemenea, acest proiect lansează o serie de inițiative de dezvoltare a energiei verzi, ceea ce face ca MGD să devină o infrastructură integrată de tranziție energetică.”
BSOG, deținută de Carlyle International Energy Partners și Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare, este o companie independentă de energie cu sediul în România care desfășoară operațiuni de dezvoltare a resurselor de gaze naturale. În prezent, portofoliul companiei este alcătuit din Proiectul MGD și două licențe de producție gaze naturale, zăcămintele Ana și Doina din perimetrul XV Midia – Zona de Apă de Mică Adâncime în care BSOG deține o participație de 70%. BSOG este compania operatoare în numele parteneriatului cu Petro Ventures Resources SRL (20% participație) și Gas Plus Dacia SRL (10% participație).
„ Este oficial! Primele gaze din Marea Neagră au intrat astăzi în sistemul național de transport! Este vorba de gazele din perimetrul de la Midia, zăcământul Ana, exploatat de Black Sea Oil & Gas. Vom avea o cantitate de circa un miliard de metri cubi anual, în plus. Țara noastră a mai făcut un pas pentru a deveni independentă energetic”, a postat ministrul Virgil Popescu pe pagina de Facebook.