O mașină de salubritate a derapat într-o râpă. Un pasager a decedat pe loc
O mașină de salubritate a derapat într-o râpă. Șoferul a decedat pe loc. În această dimineață, pe DN 57B, între Oravița și Marila, s-a produs un accident rutier.
Din cercetările efectuate până la acest moment, s-a stabilit că în timp ce un bărbat conducea o autoutilitară de salubrizare pe DN 57B, în direcția Oravița, șoferul a pierdut controlul asupra direcției de mers. Autoutilitara s-a răsturnat într-o râpă din stânga sensului său de deplasare.
Citește și: Accident mortal la Ghertiniș! O tânără de 21 de ani a fost proiectată zeci de metri
În urma accidentului a rezultat decesul unui pasager. Ceilalți doi, șoferul și un alt pasager s-au salvat în extremis. Au reușit să sară din mașină. Ambii au avut nevoie de ajutor medical și au fost preluați de către echipajul SAJ.
Au acționat Secția de Pompieri Oravița cu o autospecială pentru stins incendii și descarcerare și o ambulanță SMURD și un echipaj medical SAJ.
La această oră polițiștii efectuează cercetarea la fața locului în vederea stabilirii cauzelor și împrejurărilor în care s-a produs evenimentul.
foto: ISU Semenic