O noapte furtunoasă! La Berzovia, Gherteniș, Bocșa și Nicolinț!
În urma precipațiilor abundente căzute azi-noapte, pompierii cărășeni din cadrul Detașamentului de Pompieri Reșița au intervenit de urgenta pentru evacuarea apelor din curțile a șase gospodării din localitățile Berzovia și Gherteniș.
Tot azi-noapte, forte ale SVSU Bocșa au acționat pentru evacuarea apei, care a inundat camera motoarelor de la Uzina de apă din Bocșa.
Ca urmare a intensificării vântului puternic în rafale de azi-noapte, un echipaj din cadrul Secției de Pompieri Oravița, împreună cu lucrători ai SDN Oravița au intervenit pentru degajarea DN 57 Nicolinț – Naidăș, care a fost blocat din cauza unui copac căzut pe sosea. La orele 03.30 s-a reușit deblocarea drumului.
Datele ne-au fost furnizate de către purtătorul de cuvânt ISU Semenic, dl. Adrian Manofu.